Tumora de 9 cm pe creier, indepartata la Iasi in cazul unui student de 22 de ani. Medic: „Apar tot mai multe astfel de cazuri la tineri, pe fondul vietii stresante”

news

Un tanar de 22 de ani, student la Universitatea Tehnica din Iasi, a fost supus unei interventii chirurgicale pentru indepartarea unei tumori la creier cu diametrul de noua centimetri.

Medicii spitalului de Neurochirurgie ”Nicolae Oblu” din Iasi sustin ca tanarul si-a sustinut examenul de licenta chiar de pe patul de spital, iar apoi a fost supus unei interventii chirurgicale care i-a salvat viata.

“S-au manifestat la inceput dureri in zona ochilor. Simteam ca se umfla precum cepele. Apoi a inaintat durerea catre zona cervicala. Aveam stari de greata in timpul somnului. Am aflat ca sufar de o tumoare pe creier. Vedeam tulbure, acum vad bine. M-am stresat foarte tare“, a declarat Carlo Felix Adam, originar din Bacau.

Tanarul student se afla in continuare in spital, fiind in perioada de recuperare, iar evolutia este una favorabila.

Medicul Lucian Eva, managerul spitalului de Neurochirurgie din Iasi a afirmat joi ca acest caz a fost unul complex, tanarul avand de cateva luni tulburari de comportament, in timp ce durerile de cap se accentuau.

“In urma explorarilor de imagistica, respectiv rezonanta magnetica nucleara, s-a descoperit o tumoare la nivelul creierului. Tumoarea avea noua centimetri in diametru si invada zone din creier. A fost supus unor investigatii laborioase, inclusiv unui tratament de inchidere a vaselor preoperatorii care tineau acea tumoare, ceea ce noi numim embolizare preoperatorie, iar ulterior a fost supus unei interventii chirurgicale. Am realizat o rezectie totala a acestei tumori, fiind o tumoare benigna. Pacientul este bine in momentul de fata, urmeaza cateva zile de recuperare“, a declarat medicul Lucian Eva, citat de news.ro.

El a precizat ca in ultima perioada apar tot mai multe cazuri de tineri cu diverse tumori grave.

“Acest lucru este probabil datorat unei vieti stresante, utilizarii tehnologiei si ma refer la telefoanele mobile. Faptul ca au o viata dezorganizata ii face sa se adapteze mai greu stresului. Posibilitatile de explorare imagistica astazi sunt mult mai usor accesibile decat acum cativa ani si atunci aceste leziuni sunt depistate mult mai usor. Daca sunt in faze incipiente pot fi tratate si vindecate”, a mai declarat medicul Lucian Eva.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: