Deputatul USRPLUS Filip Havarneanu a anuntat, miercuri, ca deputatul PSD Daniel Ghita i-a facut plangere la Comisia Juridica, de Disciplina si Imunitati a Camerei Deputatilor pentru ca l-a fotografiat in timp ce dormea in Parlament. Plangerea a fost redactata agramat.
„Deputatul PSD, Daniel Ghita mi-a facut plangere la Comisia Juridica, de Disciplina si Imunitati a Camerei Deputatilor, pentru ca l-am fotografiat dormind in Parlament. Dupa ce s-a odihnit in timpul sedintelor, Ghita s-a dezmeticit sustinand ca il hartuiesc fiindca l-am pozat in somn, ca il agresez verbal, ca il denigrez constant.
Ghita ma acuza de abateri disciplinare intr-o maniera agramata, cand, de fapt, confunda camera de hotel cu sala de plen! Aceste practici de intimidare existente in ADN-ul pesedist nu ma sperie.
Sedintele din plen nu sunt secrete, sunt publice si n-ati obtinut un mandat ca sa dormiti pe banii statului! Prin urmare, domnule Ghita, nu mai dormiti pe legi, nu mai atipiti pe scaunul de deputat, nu mai trandaviti in timpul programului. Ati fost prins in flagrantul lenei si mai bine va asumati lipsa de vigoare parlamentara si momentele de inactivitate intelectuala.
Sa nu uit, domnule Ghita: continui sa cred ca masca este obligatorie si necesara. Continui sa cred ca, in ce va priveste, este nevoie si de cealalta demascare”, a anuntat Havarneanu.
Deputatul PSD Daniel Ghita s-a plans, pe 14 martie, la B1 TV ca este hartuit in Parlament de parlamentari ai USR si ca „nu pot sa le fac nimic” deoarece este filmat de acestia.
„Ma jigneste, spune lucruri, dupa care pune telefonul pe mine. Nu pot sa-i fac nimic. Asa se intampla in Parlament, in loc sa-si vada de treaba. (…) Cei de la USR imbratiseaza o chestie impotriva fiintei umane, face tot ce se poate impotriva fiintei umane”, s-a plans Ghita la B1 TV.
Deputatul USR Filip Havarneanu a anuntat pe 3 martie ca a fost amenintat de deputatul PSD Daniel Ghita, chiar in Parlament, dupa ce a dat publicitatii o fotografie in care Ghita dormea in plen.
„NU MA VOI LASA INTIMIDAT! E suparare mare in tabara PSD dupa ce l-am surprins pe deputatul Daniel Ghita dormind in Plen, in timp ce se dezbatea proiectul de buget, si pe alti colegi de-ai stimabilului votand la doua cartele.
PSD-istul Ghita este atat de suparat incat a uitat ca nu mai este in ringul de lupta, ci in Parlamentul Romaniei. E drept, luptatorii K1 cunosc ce inseamna onoarea, disciplina si respectul, insa domnul Ghita se crede mai degraba pe stadion. Altfel nu-mi explic de ce recurge la amenintari si limbaj care nu face onoare institutiei pe care o reprezentam.
‘Copile, stai sa vezi ce-ti fac’ – asta mi-a spus astazi colegul de la PSD. Ii transmit si pe aceasta cale ca am mai primit amenintari, nu ma tem si nici nu ma las intimidat.
Asta este schimbarea de care vorbeau liderii PSD: somn in Parlament, vot multiplu si violenta in loc de argumente”, a scris Havarneanu pe Facebook.
Agenda economica propusa de Donald Trump ridica riscul unuia dintre cele mai defavorabile scenarii pentru…
Comisia pentru Supraveghere si Responsabilitate a Camerei Reprezentantilor din SUA a organizat miercuri o audiere…
Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Iasi a desfasurat o ampla campanie de verificare a angajatorilor…
Sylvester Stallone l-a intampinat joi seara pe Donald Trump pe scena la un eveniment organizat…
Presedintele Klaus Iohannis va efectua, de vineri pana luni, o vizita oficiala in Republica Federala…
Primarul municipiului Bistrita, Gabriel Lazany, a prezentat planuri pentru restructurarea si reorganizarea personalului din cadrul…