Tupeu incredibil al lui Radu Mazare: A cerut sa fie transferat in Madagascar
Fostul primar al Constantei Radu Mazare a cerut sa fie transferat in Madagascar, solicitare respinsa de judecatorii Curtii de Apel Constanta. Mazare a fost extradat acum mai bine de un an, pentru executarea unei pedepse de noua ani de inchisoare, iar in prezent se afla in penitenciar, potrivit hotnews.
Radu Mazare le-a cerut judecatorilor de la Curtea de Apel Constanta sa se intoarca in Republica Madagascar, insa solicitarea fostului primar al Constantei a fost respinsa, iar decizia este definitiva.
Solicitarea a fost facuta intr-un proces judecat in apel de magistratii constanteni in care fostul edil al municipiului Constanta este cercetat pentru abuz in serviciu privind vanzarea unor terenuri din Mamaia la preturi subevaluate.
„In baza art.74 alin.(2) cu ref. la art.65 din Lg. nr.302/2004 rep. & modif., constatand ca nu sunt indeplinite conditiile extradarii active, respinge cererea privind transferul temporar al apelantului Mazare Radu Stefan in Republica Madagascar”, este solutia publicata pe portalul instantei.
In dosarul in care a cerut transferul in Madagascar, Mazare este acuzat de DNA ca „in calitate de primar al municipiului Constanta, si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu legate de corecta gestionare si administrare a patrimoniului orasului, cu ocazia vanzarii, la un pret derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren in suprafata de 15.465,91 m.p., situat in statiunea Mamaia, fapta prin care a fost provocata unitatii administrativ teritoriale o paguba de 1.104.884,16 euro si totodata au fost obtinute foloase necuvenite cumparatorului bunului”.
Fostul edil mai este acuzat ca „la data de 28 februarie 2007, in aceeasi calitate (n.r. primar al Constantei), si-a indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu legate de corecta gestionare si administrare a patrimoniului orasului, cu ocazia vanzarii, la un pret modest, a doua terenuri in suprafata de 11.890 m.p. si 502,81 m.p., apartinand Primariei Constanta, fapta prin care a fost provocata municipiului Constanta o paguba de 2.971.420 euro si totodata au fost obtinute foloase necuvenite cumparatorului bunului”.