Turcescu, catre sustinatorii lui Clotilde: „Vai de capul vostru de fraieri”

politica

Robert Turcescu, fost deputat PMP si fost colonel sub acoperire, continua sa ii jigneasca pe sustinatorii lui Clotilde Armand, pe care acum ii numeste „fraieri”.

Turcescu are aproape zilnic cate o postare agresiva la adresa lui Clotilde Armand, in contextul in care PSD strange semnaturi pentru referendumul de demitere a primarului Sectorului 1.

„Madam Clotilde, mult tupeu trebuie sa ai! Adica n-ai fost in stare sa faci NIMIC pentru Sectorul 1, dar nu te mai saturi sa faci mizerabile jocuri de imagine. Acum te-ai trezit mare gospodar si faci tu ordine si curatenie in Cismigiu si in Herastrau! Pe bune?! N-ai vrea sa dai proba maiestriei tale edilitare incepand cu Parcul Bazilescu? Sau macar cu iarba care creste (si) din asfalt? N-ai vrea sa faci niste curatenie pe strazi? Ba chiar sa le si asfaltezi pe cele secundare? Nu ti-e rusine sa fii vesnic ipocrita si niciodata pregatita sa asumi functia de primar pentru care te-au votat niste fraieri?”, este una dintre postarile recente ale lui Turcescu.

Confruntat cu un val de ironii, Turcescu a reactionat violent:  „Postacii, doar atat puteti?! Hai, baieti, mai cu forta, ca pareti cam anemiati! Pupati-o in fund pe doamna, poate va remarca activul de partid si va mareste tainul. Vai de capul vostru de fraieri…”.

Deputatul PSD Daniel Tudorache „Diamante” a anuntat sambata amplasarea a 27 de corturi, incepand de luni, in Sectorul 1 pentru strangerea de semnaturi impotriva primarului Clotilde Armand.

„Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, a autorizat amplasarea a 27 de corturi, in Sectorul 1, pentru strangerea semnaturilor, incepand de luni. Ii multumesc pe aceasta cale si voi reveni cu detalii despre localizarea lor”, a anunta Tudorache pe Facebook.

Citeste si: Disperare mare, se apuca si Ponta sa stranga semnaturi pentru demiterea lui Clotilde. Face alianta cu Ciolacu contra primarului Sectorului 1

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat acum doua saptamani ca PSD a reusit sa stranga doar vreo 20.000 de semnaturi pentru referendumul de demitere a lui Clotilde Armand. El a spus ca le-a propus celorlalti lideri de partide sa faca o alianta prin care sa stranga toti semnaturi.

„Eu astazi am trimis un acord, un draft, o propunere de acord, la toti liderii de partide care au participat la alegerile de la Sectorul 1, sa avem o colaborare cu totii, atat ca reprezentare juridica, cat si sa ne strangem semnaturile pentru a face referendumul

Mai mult, ne apropiem de 20.000 de semnaturi, am facut solicitari pentru corturi, s-a implicat si doamna Gabriela Firea, si, ca si coordonare, de saptamana viitoare va coordona absolut toata actiunea. Plus aceasta implicare, prin care eu am intins o mana catre toate partidele politice, pentru ca nu a fost viciat rezultatul numai al PSD, au fost viciate toate rezultatele. Le amintesc celor de la PMP ca pentru 2000 de voturi nu au intrat in Parlament. Daca nu se face dreptate acum la Sectorul 1, lumea nu va mai veni sa voteze. Nu poti, in continuare, sa imparti actul de justitie cu dubla masura. Este evident ce s-a intamplat la Sectorul 1.

Doamna Clotilde Armand trebuia sa fie demult acasa, ori sa-si dea demisia ori sa-si faca treaba procurorii. Este inimaginabil ca o asa frauda a avut loc in Romania”, a declarat Ciolacu la Romania TV.

Pe 8 august, Ciolacu anuntase ca erau stranse peste 15.000 de semnaturi, prin urmare in 14 zile au mai strans doar vreo 4.000 de semnaturi, ceea ce inseamna sub 300 de semnaturi pe zi.

„Noi am pornit sa strangem semnaturi, pana acum am anuntat ca vom sustine orice initiativa cetateneasca. Sunt peste 15.000 de semnaturi stranse. Ne trebuie 52.000 sau 53.000 de semnaturi. Noi nu ne-am implicat direct, am lasat membri de partid si simpatizantii sa se implice. Fac un apel catre bucuresteni, democratic, fara semnaturile lor nu se pot declansa alte alegeri. Asteptam o decizie a magistratilor, sa mergem in instanta sa anulam alegerile care au la baza o frauda. (…) E clar ca doamna Clotilde Armand a coordonat un grup infractional care a dus la fraudarea alegerilor. De ce stau procurorii si nu termina ancheta? (…) Daca nu se incheie ancheta o sa mergem in zona cu referendumul si o sa ne implicam direct, absolut tot partidul, o sa stau de vorba cu Gabriela Firea si o sa ne facem un plan clar pe care o sa il prezentam la sfarsitul lunii colegilor din CPN (Consiliul Politic National – n.r.) si in acel moment veti vedea toata armata PSD, daca e nevoie din toata tara, ne vom mobiliza ca sa facem referendum”, declara Ciolacu la Antena 3, pe 8 august.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: