Turcescu s-a inrolat in armata lui Pandele-Firea. Va face o emisiune la Metropola TV, post finantat de CL Voluntari
Fostul deputat PMP Robert Turcescu urmeaza sa realizeze o emisiune la Metropola TV, post finantat in proportie de 99,82% de Consiliul Local Voluntari. CL Voluntari este controlat total de Florentin Pandele, primarul orasului si sotul Gabrielei Firea.
Emisiunea lui Turcescu se va numi „Sub semnul intrebarii”.
„Este cea mai importanta miscare TV din aceasta primavara”, a anuntat Metropola TV intr-un comunicat de presa
„S-au adunat foarte multe intrebari, poate prea multe deja, la care romanii nu primesc raspuns. Voi incerca, asa cum am facut de fiecare data, sa obtin aceste raspunsuri.
Emisiunea ‘Sub semnul intrebarii’ e gandita ca un dialog alert in care exista libertatea de a atinge chiar si cele mai delicate subiecte ale actualitatii. Nu mi-a fost niciodata teama de noi inceputuri, ba chiar as putea spune ca ma simt mult mai entuziasmat sa pun umarul la dezvoltarea unei televiziuni aflate inca la inceput de drum.
La Metropola TV a avut emisiune si Oana Lovin, fosta videochatista.
E o echipa tanara, dar entuziasta la Metropola TV, dar sunt si vechi camarazi cu mare experienta jurnalistica in acest proiect, asa ca avem indeplinite conditiile unei reusite profesionale in viitorul apropiat. O spun tare, sa se auda: va fi bine!”, a spus Robert Turcescu, potrivit comunicatului.
Robert Turcescu a marturisit, in 2014, in direct la B1 TV ca a fost colonel sub acoperire. Recent, Turceascu a lucrat la EVZ, patronat de condamnatul Dan Andronic.