„Turcii vor la Mangalia, sa se roage, bulgarii vor la Constanta, sa faca jaf. Pentru ei, o vaca furata e ceea ce reprezinta pentru noi un steag”. Cum au trait romanii sub ocupatia Puterilor Centrale in 1916-1918

Dupa perioada 1944-1989, a ocupatiei sovietice si a regimului comunist, anii 1916-1918 sunt, fara niciun dubiu, cei mai grei traiti de romani de la infiintarea statului si pana in zilele noastre. In toamna lui 1916, pe parcursul a doar patru luni, armata Regatului Romaniei a fost zdrobita, iar trupele germane, bulgare, austro-ungare si turce au ocupat doua treimi din tara.

Timp de doi ani (decembrie 1916-decembrie 1918), Muntenia si Dobrogea au intrat sub administratie straina, iar viata locuitorilor ramasi aici s-a schimbat total. Chiar daca fiecare in stilul propriu, germanii si bulgarii au spoliat efectiv tara, pauperizand si ostilizand deopotriva populatia aflata sub ocupatie. De la vitele din Lunca Dunarii pana la clopotele bisericilor, de la ouale de gaina pana la plapumile de pe paturi, de la cereale si piane pana la cojoacele din spinarea oamenilor, totul a fost furat, cu sau fara acte, si carat peste granite.

Drama a inceput odata cu spargerea fronturilor, mai intai in Dobrogea, apoi pe linia Carpatilor.

Pentru a intelege mai bine ce s-a intamplat, trebuie descrisa putin conjunctura. Dupa doi ani de razboi, puterile beligerante din Europa sufereau. Mai ales germanii si austro-ungarii incepeau sa resimta tot mai puternic blocada economica impusa de Antanta. Aflate in imposibilitatea de a mai importa materii prime si cereale, Puterile Centrale se sufocau lent.

Romania ramasese in afara conflictului in perioada august 1914 – august 1916. Desi inapoiat industrial si economic, regatul o ducea destul de bine din punct de vedere alimentar. Timp de doi ani, Romania jonglase cu marea sa capacitate de productie in privinta granelor si a petrolului. Germanii si austro-ungarii, care nu mai puteau importa grau din SUA, Canada, Australia ori Rusia si nici petrol din SUA, erau la mana guvernului Ionel Bratianu.

Aceasta perioada de pace ferise poporul roman de consecintele inerente razboiului si lumea o ducea relativ bine – cel putin din punctul de vedere al hranei. Romania venea dupa 40 de ani de pace si, desi PIB-ul sau pe locuitor era inca la doar 67% din media Europei, progresele inregistrate fata de momentul 1859 (cand se realizase unirea Moldovei cu Tara Romaneasca) erau de-a dreptul colosale.

Pentru a intelege cat de mare era foamea din Puterile Centrale in 1916, e suficient sa spunem ca germanii au fost socati sa constate risipa romanilor, care-si permiteau sa manance primavara cartofi noi (mici), miei si purcei de lapte. S-a interzis de urgenta comercializarea si consumul de animale tinere si cartofi noi – totul trebuia lasat sa creasca si sa se maturizeze, pentru a maximiza cantitatile de produse.

In fata ofensivei germano-bulgare, birocratii numiti pe linie politica din Constanta au fugit primii, abandonand orasul si evacuarea ranitilor

Dintre toate armatele de ocupatie, bulgarii s-au dovedit cei mai violenti. Comportamentul acestora semana foarte tare cu cel al rusilor, care faceau prapad pe unde treceau, desi erau aliati cu romanii. Jaful bulgarilor era insotit intotdeauna de barbarie, oameni omorati si violuri. Salbaticia lor i-a oripilat pana si pe camarazii nemti, care au sfarsit prin a intra in conflict cu ei. Generalul Von Mackensen, guvernatorul Munteniei ocupate, a dat ordin ca bulgarii sa fie pur si simplu scosi din Bucuresti, dupa ce s-a constatat ca acestia erau imposibil de tinut in frau.

Cand nemtii au folosit controlul pe care-l aveau asupra cailor de comunicatie pentru a infrana frenezia talhariilor, bulgarii s-au simtit ofensati si au inceput sa-i deteste.

In septembrie 1916, dupa ce trupele germano-bulgare au strapuns frontul din Dobrogea si au inceput sa inainteze catre Constanta, au aparut primele probleme. Bulgarii nu prea mai aveau chef sa lupte, descoperisera bunurile civililor romani, iar germanii reuseau cu foarte mare greutate sa-i mai mobilizeze. „Maiorul Henning, ofiterul german de legatura, punea letargia bulgarilor pe seama dorintei acestora de a se opri si de a prada: «Pentru ei, o vaca furata este ceea ce reprezinta pentru noi un steag»“ (istoricul american Glenn E. Torrey in volumul „Romania in Primul Razboi Mondial“).

Erorile comise de comandamentul ruso-roman, slaba echipare si lipsa de experienta a trupelor romane, toate au dus la infrangeri repetate si retrageri succesive. Bulgarii incendiau localitatile, omorau barbatii si violau femeile pe masura ce inaintau.

In Constanta, apropierea trupelor bulgaro-germano-turce a provocat colapsul administratiei. Primii care au fugit au fost tocmai reprezentantii puterii politice. Evacuarea orasului, la 21 octombrie 1916, este descrisa de acelasi istoric american Glenn E. Torrey: „Absurditatea, drama si tragedia pot fi intelese rezumand rapoartele graitoare ale consulilor britanic si francez. Panica cuprinsese populatia si administratia cu cateva zile inainte. Plangandu-se de un «atac de cord», prefectul local isi parasise practic postul, cautand refugiu intr-un mic sat din nord. Soldatii raniti umpleau pana la refuz spitalele existente si adaposturile improvizate din scoli, hoteluri, cazarmi si chiar cazinoul bogat ornamentat al Constantei. Pe masura ce dusmanul se apropia, se faceau incercari de a-i evacua cu trenul inainte ca inamicul sa puna stapanire pe calea ferata spre Cernavoda. Gara a devenit «un morman urias de oameni care sufereau si sangerau». Avioanele inamice isi faceau aparitia din cand in cand si aruncau bombe, sporind haosul. Multi romani au fugit, lasand in oras, in cea mai mare parte, cetateni de origine turceasca ori bulgareasca. Pe drumuri, refugiatii se amestecau cu soldatii care se retrageau in dezordine. Unii soldati romani originari din partea locului dezertau si se refugiau in casele proprii. (…) Pe 22 octombrie, consulii rezidenti straini au fugit la bordul unui vapor britanic in mijlocul unei ploi de obuze inamice. Viteazul capitan al vasului le-a sarit in ajutor dupa ce flota rusa din Marea Neagra ii abandonase. Aceasta din urma nu facuse mare lucru pentru a sustine fortele terestre si nu distrusese decat cateva depozite de petrol si cereale din Constanta, la care germanii tineau foarte mult“.

„Jefuitorii bulgari actionau indraznet. Un caz celebru l-a constituit furtul statuii de bronz a poetului roman Ovidiu, aflata in fata primariei din Constanta. Mackensen a fost deosebit de indignat. El i-a pus pe soldatii germani sa-i prinda grabnic pe hoti si sa-l repuna pe Ovidiu pe piedestalul sau“

Pe 25 octombrie trupele romane de la Dunare au primit ordinul sa arunce in aer celebrul pod al lui Anghel Saligny. Tocmai inginerului roman, autorul acestei capodopere, i s-a dat misiunea de a intocmi planurile de distrugere. Fapta parea atat de odioasa, incat chiar ofiterii romani si rusi de la fata locului au ezitat, „considerand un sacrilegiu daramarea acestei opere de arta“. Pana la urma, planul nu a reusit, pentru ca deschiderea principala a podului – care era lung de 750 de metri si construit la 30 de metri deasupra nivelului apei (cel mai mare din Europa la acea data) – a rezistat exploziei. A fost distrusa doar o deschidere de legatura. Nici nemtii, dupa ce au sosit la fata locului, n-au distrus podul. Mackensen insusi a venit la Cernavoda, sa vada „minunea arhitectonica“.

Subreda coalitie intre aliati care, de fapt, se dusmaneau de moarte a inceput sa se destrame imediat dupa cucerirea Constantei. „Bulgarii erau tot mai deranjati de prezenta turcilor in Dobrogea. Mai grav era conflictul dintre germani si bulgari. In fruntea lipsei diferendelor se afla controlul exercitat de germani asupra cailor ferate si administratiei din Dobrogea, prerogativa pe care o revendicau bulgarii“, scrie americanul Torrey.

Bulgarii spuneau ca Dobrogea trebuie sa le revina ca prada de razboi, pentru ca, de fapt, le apartinea din punct de vedere istoric. Era, de fapt, o pretentie mai veche, inca din perioada Razboaielor Balcanice (1912 si 1913), ceea ce si determinase, de altfel, Romania sa intre in conflict si sa anexeze Cadrilaterul, pe care regele Carol I il dorise transformat intr-o centura de protectie a Dobrogei in fata agresivitatii bulgare.

Dincolo de aceste probleme de ordin teritorial, motivul imediat al dorintei bulgarilor sa preia controlul de la nemti il reprezenta jaful. „O alta neintelegere viza impartirea prazii de razboi. «Bulgarii erau atrasi de bogata Constanta, turcii – de Medgidia, sfanta Medgidie; bulgarii trebuiau sa jefuiasca, turcii trebuiau sa se roage», spunea cinicul Henning (maiorul german care era ofiterul de legatura al lui Mackensen la Statul Major General al fortelor bulgaresti – n. red.). «Aspiratiile de jaf» ale bulgarilor, in care intrau bogatele depozite de petrol si cereale ramase la Constanta, le creau mari greutati germanilor, care le voiau pentru ei. Ca raspuns la cererea lui Mackensen, bulgarii au acceptat sa fie instalat la Constanta un general german «care va imparti prada intre aliati». Ulterior, s-a ajuns la un acord general cu privire la impartire in cadrul unei consfatuiri a coalitiei de la Sofia“ (Glenn E. Torrey).

Bulgarii nu aveau de gand sa astepte insa dupa birocrati. „Jefuitorii bulgari actionau indraznet. Un caz celebru l-a constituit furtul statuii de bronz a poetului roman Ovidiu, aflata in fata primariei din Constanta. Mackensen a fost deosebit de indignat. El i-a pus pe soldatii germani sa-i prinda grabnic pe hoti si sa-l repuna pe Ovidiu pe piedestalul sau. Ulterior, cand germanii s-au folosit de controlul pe care-l aveau asupra cailor ferate pentru a impiedica transportul unor bunuri de valoare precum pianele, bulgarii «le-au facut bucati» pentru a nu le lasa aliatilor lor.“

„Comitagiii au pradat Giurgiu, Oltentia si Calarasi, incendiind cladiri si fugind cu cantitati uriase de animale, cereale si lucruri de valoare. Unui regiment german de husari i s-a dat sarcina sa-i «impiedice pe bulgarii care fura animale si alte lucruri pentru a le trimite peste Dunare»“

Lucrurile nu au stat diferit in Muntenia. Cand soldatii germani si austro-ungari veniti din Transilvania au iesit din trecatori si s-au revarsat in campiile Olteniei si Baraganului, abundenta de hrana pe care au gasit-o i-a facut sa creada ca nimerisera in paradis, dupa cum se exprimau chiar ei. A fost un adevarat festin, trupele ospatandu-se de-acum din belsug cu gaste fripte, lapte si paine de casa.

Daca trupele germane erau oarecum tinute in frau de disciplina draconica si pericolul curtii martiale, in schimb bulgarii au provocat ravagii.

Fortele lui Von Mackensen au traversat Dunarea pe la Zimnicea si si-au unit eforturile cu Armata a 9-a germana condusa de Von Falkenhayn, care traversase trecatorile si venea dinspre Carpati.

Declararea Bucurestiului oras liber a scutit capitala Romaniei de distrugere, pentru ca Mackensen pregatise artileria grea, pentru bombardamente.

Sursele concluzioneaza la unison ca preluarea orasului sub comanda Puterilor Centrale a decurs in conditii bune si ca nemtii au demonstrat o mare capacitate de organizare.

Inca din primele momente, cei care fac probleme sunt tot bulgarii. Americanul Torrey consemneaza sec si neutru, de la distanta deceniilor scurse de atunci: „Soldatii germani, amenintati cu curtea martiala daca jefuiau sau provocau distrugeri inutile, si-au implinit dorinta de a prada satisfacandu-si in special nevoia de imbracaminte si incaltaminte. Ei au caracterizat primirea facuta de romani drept «politicoasa, daca nu prieteneasca». Turcii n-au fost primiti atat de bine, iar bulgarii, si mai putin. Mackensen a restrans accesul in oras al fortelor proprii, cu exceptia unui numar simbolic, pentru a preveni jaful. Trupele bulgare au stationat insa de-a lungul Dunarii, iar comitagiii (trupe neregulate bulgare compuse mai degraba din bande de hoti decat din luptatori – n. red.) au gasit prilejul sa se dedea la obisnuitele jafuri. Ei au pradat Giurgiu, Oltentia si Calarasi, incendiind cladiri si fugind cu cantitati uriase de animale, cereale si lucruri de valoare“. Pradaciunile si crimele bulgarilor erau atat de mari, incat „unui regiment german de husari i s-a dat sarcina sa-i «impiedice pe bulgarii care fura animale si alte lucruri pentru a le trimite peste Dunare». Flotila austriaca de pe Dunare a primit si ea sarcina de a opri transporturile dicolo de fluviu. Solicitarea bulgarilor de a primi o parte mai mare din prada de razboi, care punea in pericol rechizitiile germane si austriece, a continuat sa provoace o mare incordare in sanul coalitiei de ocupatie – atat de mare, incat colonelul Hentsch a ajuns la concluzia ca ar fi fost mai intelept ca Divizia de Infanterie 1 bulgara sa fi fost lasata in estul Dobrogei, iar in locul ei sa fi fost folosita, la trecerea fluviului, o a doua divizie turceasca“.

Maresalul August von Mackensen decoreaza cu Crucea de Fier, in centrul Bucurestiului, militari ai Puterilor Centrale. Evenimentul are loc pe 27 ianuarie 1917, de ziua imparatului Wilhelm al II-lea.

„Soldatii bulgari au navalit asupra tarii si a populatiei romane cu o ura de moarte. Cea dintai preocupare a lor a fost sa necinsteasca tot. Toate femeile cate le-au iesit in cale, tinere ori batrane, toti baietii, oameni batrani chiar, si preotii au fost violati“

Daca istoricii prezinta pe acest ton neutru perspectiva generala a lucrurilor, amintirile celor care au trait pe viu momentul suna cu totul altfel. Jurnalistul Constantin Bacalbasa scrie, in memoriile sale („Capitala sub ocupatia dusmanului, 1916-1918), despre „teroarea bulgareasca“: „(…) Daca soldatii celorlalte neamuri se poarta relativ cuviincios, in schimb bulgarii au o purtare salbatica. Este ura. De cum au trecut Dunarea, bulgarii s-au dedat la cele mai rele excese. Din satele de pe malul Dunarii au venit fugari care au povestit grozavii“.

Pentru populatia romaneasca, barbaria vecinilor din sud a fost socanta. Dupa cum remarca Bacalbasa, asa ceva nu se mai intalnise pe aceste meleaguri de pe vremea navalirilor otomane. „Soldatii bulgari au navalit asupra tarii si a populatiei romane cu o ura de moarte. Cea dintai preocupare a lor a fost sa necinsteasca tot. Daca ar fi omorat, purtarea lor ar fi fost mai mult iertata decat ceea ce au facut. In toiul unui razboi, patima sangeroasa poate impinge la multe faradelegi, dar la bulgari nu era patima sangeroasa care indeamna la crima. Era ura nestinsa. Toate femeile cate le-au iesit in cale, tinere ori batrane, toti baietii, oameni batrani chiar, si preotii au fost violati. Pe unde au trecut bulgarii n-a ramas fiinta omeneasca, fete cat de copile, baietandri si baietasi neviolentati; totul a cazut prada bestialitatii“.

Initial, bulgarii au incercat acelasi comportament si in capitala. „De cum au intrat in Bucuresti si prin statele de primprejur, s-au dedat la aceleasi neomenii. Un preot de la Pantelimon a venit pe jos pana la politie, unde a reclamat ca soldatii bulgari, invadandu-i casa, i-au dezvirginat pe cele doua fete, i-au violat sotia si l-au ultragiat pe el chiar in biserica, unde se refugiase. In Bucuresti, prin cartierele Grivitei, Sculpturei etc, au invadat carciumile, au batut carciumarii si bineinteles, n-au platit. Unii dintre ei au intrat prin casele particulare, i-au amenintat pe locatari si i-au jefuit. Pe strazi, prin locuri dosnice, opreau trecatorii si le cereau parale. Acei care refuzau erau amenintati cu baionetele. De multe ori ofiterii germani au fost siliti sa intervina spre a scapa pe unele victime din mainile lor. A doua zi dupa aceste excese, comisarii si subcomisarii au mers din casa in casa, pe Calea Rahovei si pe Strada 13 Septembrie (pe unde intrau bulgarii in Bucuresti – n. red.), si au instiintat pe locuitori cum ca sa se zavorasca bine prin case si sa stinga luminile, fiindca vor trece prin oras trupe bulgare. Fata de aceste trupe nici chiar comandamentul bulgar nu mai raspunde de nimic. Sa fie poporul bulgar atat de salbatic, ori era numai sugestionat de o propaganda patriotica fara frau?“.

„Intaile conflicte intre germani si bulgari s-au nascut din cauza purtarii salbatice a unora dintre bulgari. De multe ori soldatii acestia atacau pe trecatori ziua in amiaza mare, le cereau parale sau le smulgeau ceasornicele de la brau. Cei care se opuneau erau atacati cu baioneta. Nu o data ofiterii germani au intervenit si au intrebuintat forta pentru a scapa pe trecatori din mana lor“

Stilul de la 1916-1918 al bulgarilor va fi o avanpremiera la ce se va intampla doua decenii si jumatate mai tarziu, cand in Romania vor intra trupele sovietice. Comitagiii deopotriva cu trupele regulate bulgaresti au jefuit absolut tot ce se putea jefui. Din muzeele bucurestene au fost furate documente scrise in slavona, pe motiv ca, fiind redactate in alfabet chirilic, le-ar fi apartinut. In februarie 1918, mai multi soldati bulgari au incercat sa fure moastele Sfantului Dumitru de la Mitropolie. Alertat in zorii zilei si confruntat cu perspectiva unei rascoale a bucurestenilor, generalul Von Mackensen – devenit intre timp guvernatorul Munteniei – le-a dat ordin ulanilor sa-i prinda pe hoti si sa recupereze moastele.

Talharii au fost prinsi la Calugareni, unde se impotmolisera in goana lor catre Giurgiu, unde-i astepta o barca. Ulanii germani s-au intors cu racla, spre usurarea populatiei.

Dar nu acelasi noroc l-au avut bisericile din Oltenia, Muntenia si Dobrogea. Bulgarii au furat tot ce era de pret, au distrus altarele si au incendiat manastirile si bisericile, in foarte multe cazuri ucigandu-i pe preoti si calugari.

Desi germanii spoliau si ei teritoriile ocupate, felul violent de a fi al bulgarilor le provoca scarba si ostilitatea. Exista relatari despre militari bulgari dati jos din tren de camarazii nemti, dupa ce se instalasera in vagoanele de clasa I, isi pusesera picioarele incaltate cu bocanii plini de noroi pe canapele si incepusera sa ragaie a usturoi. In multe localitati, romanii se bucurau daca se instala acolo o garnizoana germana, pentru ca astfel aveau o sansa sa scape de brutalitatile bulgarilor.

„De la intaile zile ale ocupatiei s-a putut observa cum ca intre germani si bulgari relatiunile nu erau prietenesti. Bulgarii nu voiau ca sa fie pusi pe un picior inferior fata de germani, de aceea pretentiile lor erau de asa natura ca il nemultumeau adanc pe maresalul Mackensen“, scrie Constantin Bacalbasa in memoriile sale. „Intaile conflicte s-au nascut din cauza purtarii salbatice a unora dintre bulgari. Am povestit cu soldatii bulgari intrau inarmati prin casele particulare si cereau parale sub amenintarea cu moartea. De multe ori soldatii acestia atacau pe trecatori ziua in amiaza mare, le cereau parale sau le smulgeau ceasornicele de la brau. Cei care se opuneau erau atacati cu baioneta. Nu o data ofiterii germani au intervenit si au intrebuintat forta pentru a scapa pe trecatori din mana lor“.

Una din nenumaratele modalitati prin care bulgarii ii jefuiau pe romani era prin trucarea cursului leu-leva: „O pretentie oficiala au ridicat bulgarii cu chestia valutei; bulgarii au pretins ca leva lor sa fie pusa pe acelasi picior cu marca germana si deasupra francului romanesc, ceea ce germanii au fost siliti sa primeasca. Valoarea levei bulgare a fost fixata la un pret ridicat, dar numai pentru militarii bulgari. Si atunci a inceput o specula desfranata. Deoarece valoarea levei bulgare era mult mai urcata in Romania ca in Bulgaria, speculantii din Rusciuk (Ruse – n. red.) si din alte orase ale Bulgariei se imbracau militareste ori se slujeau de militarii bulgari si vindeau Bancii Generale cantitati mari de leve dupa valoarea cea urcata. Intr-o singura zi, Banca Generala a pierdut 20.000 de franci din aceasta cauza. Germanii vedeau specula, dar n-aveau ce sa faca, fiindca sprijinul armatei bulgare le era indispensabil atunci”, relata Bacalbasa.

Intre aliati s-a declansat o competitie. „Bulgarii, vazand ca germanii secatuiau tara si trimiteau in patria lor tot ce storceau din teritoriul ocupat, incepura sa procedeze la fel. Mai intai desertau casele de tot mobilierul. Astazi (in 1921, la data redactarii textului – n. red.) sunt in Bulgaria orase si sate mobilate in intregime cu mobile ridicate din Romania. Apoi au adunat toate vitele ce au gasit in Balta (in Lunca Dunarii – n. red.), care era plina. Un numar foarte mare de asemenea animale a fost trecut in Bulgaria, care astazi (in 1921 – n. red.) este una din tarile cele mai bogate in vite. Germanii n-aveau cuvinte ca sa-i critice pe bulgari pe care ii priveau ca pe niste salbatici. Bulgarii, la randul lor, ii criticau pe germani cu mare aprindere. Ii acuzau mai ales ca le-au saracit tara. Militarii bulgari dadeau si dovezi de lipsa de educatiune. Cativa din ofiterii acestia, fiind poftiti la masa de catre un bogatas din Bucuresti – insa de origine bulgara – care poseda o mosie la portile Capitalei, au capatat narav si au venit si alta data. Dar s-au purtat foarte putin cuviincios. Au mancat, au baut, s-au chefuit, au facut stricaciuni, au facut murdarii, intr-un cuvand au lasat cele mai proaste amintiri despre trecerea lor pe acolo“, povesteste acelasi jurnalist Bacalbasa.

Maresalul August von Mackensen patrunde in Bucuresti pe 6 decembrie 1916. Acesta va deveni guvernatorul Tarii Romanesti in perioada 1916-1918

„Intrarea germanilor in Bucuresti se aseamana cu intrarea unei haite de lupi flamanzi. Cea dintai miscare a lor este sa se repeada asupra alimentelor“

Spre deosebire de jaful violent al bulgarilor, germanii practicau o spoliere mai metodica si cu mijloace mai sofisticate, dar cel putin la fel de eficienta. Imediat dupa ocuparea tarii, ceea ce i-a interesat a fost mancarea. „Intrarea germanilor in Bucuresti (in decembrie 1916 – n. red.) se aseamana cu intrarea unei haite de lupi flamanzi. Cea dintai miscare a lor este sa se repeada asupra alimentelor. Cautarile incep sa dea rezultate insemnate. De pe urma denuntarilor si tradatorilor, cantitati insemnate de alimente ascunse ies la suprafata. Unii baieti din bacania domnului Demetrescu-Militari denunta ca stapanul lor are un mare depozit de marfuri ascunse intr-o mare groapa sapata in curte si pavata pe deasupra.

Sapaturile descopera catimi (cantitati – n. red.) mari de zahar, orez, macaroane etc. (…) Din primele zile germanii se revarsa asupra tuturor depozitelor de alimente si asupra tuturor bacaniilor. Toate marfurile sunt ridicate, iar drept plata se dau bonuri de rechizitie. In cateva zile toate bacaniile se golesc. Germanii sunt cei mai mancaciosi si cei mai nesaturati oameni ce am cunoscut. La ferestrele tuturor bacaniilor, birturilor, bodegilor, unde sunt expuse fructe, mezeluri, carnuri etc, soldatii germani stationeaza in grupuri, privesc, comenteaza, isi ling buzele. Dupa bacanii vine randul birturilor. Casa Capsa este data in prada bulgarilor. Casa Capsa a fost pradata definitiv. Marfuri de mai multe sute de mii de lei, bauturi de o calitate rara, specialitati ce nu mai pot fi inlocuite au fost luate, baute ori vandute pe preturi derizorii in oras. Probabil ca proprietarul a putut ascunde oarecare cantitati de sticle rare, dar partea cea mai mare a fost sefuita. (…) Pe langa incartiruirile pe scara foarte intinsa, n-a ramas in Bucuresti o singura casa mare si confortabila care sa nu fie ocupata. Casele celor aflati in Moldova au fost ocupate si foarte multe devastate. Celelalte au fost ocupate, iar locatarii siliti sa se retraga in cate una si doua odai“.

Militari germani si austro-ungari pe Calea Victoriei, in decembrie 1916. Printr-o ordonanta data imediat dupa ocupatie, civililor li s-a interzis sa mai foloseasca mijloace de transport. Toate trasurile, bicicletele, ricsele etc au fost rechizitionate si puteau fi folosite doar de ocupanti.

Dincolo de rechizitiile oficiale, care nu erau altceva decat un jaf legalizat si sistematic, in Romania ocupata s-au format foarte rapid retele de coruptie avandu-i in frunte chiar pe militarii nemti. „Totusi, armata germana nu era acel model de cinste precum ii placea maresalului (Mackensen – n. red.) sa zica.

Iata, dintre foarte multe, cateva fapte. Mita era de rigoare. Toti ofiterii numiti la diversele alcatuiri economice ori pe la tara erau mituiti pe scara intinsa. Sentinenele de jandarmi nu lasau sa treaca pe sosele carutele si trasurile cu alimente decat dupa luare de mita. Pe langa multe alte depozite, pe langa cutiile de 5 kilograme care zilnic erau pornite cu miile in Germania, ocupantul principal avea la Ianca un mare depozit de alimente. Erau acolo aglomerate marfuri de peste 2 milioane lei. Dar militarii postului de paza isi faceau de cap, vanzand in dreapta si in stanga cantitati mari de marfuri la comercianti si la alte persoane. In cateva luni au fost vandute alimente pentru cateva sute de mii de lei. Fireste ca zvonul s-a urcat pana sus. Atunci s-a hotarat o ancheta. Dar pana sa vina ancheta, un mare incendiu a distrus intregul depozit“, scrie Bacalbasa.

Pia Alimanestianu, una dintre surorile premierului Ionel Bratianu care ramasese in Bucuresti, noteaza in jurnalul sau, „Insemnari din timpul ocupatiei germane“: „Aprovizionare aproape nu mai exista. De patru zile, intrarea zarzavaturilor, a cartofilor s-a interzis. Precupetii, deoarece platesc dari foarte mari si nu mai au ce vinde, au facut o manifestatie; publicul asemenea, la casa de depuneri unde se afla biroul de aprovizionare al Primariei, cu Prager ca delegat. Dansul le-a dat dreptate si a a declarat ca, daca nu se reintoarce Verzea, care cel putin ii da ajutor, se retrage, caci populatia ii sparge capul. Asemenea cu lemnele. Inainte de plecarea lui Albrecht se dadusera 15 paduri in exploatare Primariei, se si incepuse taierea, cu personal roman. Dupa plecarea lui, au dat padurile unor evrei, pe un pret derizoriu. Acestia le revindeau, bineinteles, cu specula mare. Verzea a reclamat sa i se dea inapoi padurile, daca nu, isi da demisia. Carp (politician conservator filogerman – n. red.) il sustine. Dupa multe certuri, i le-au lasat din nou Primariei, dar le-au luat toti lucratorii (…)”.

Marea escrocherie cu grau. Cum au furat morarii si ofiterii germani faina destinata populatiei din Bucuresti, inlocuind-o cu „mazare gargaritata, tot felul de corpuri straine, razatura de lemn“. O afacere de 30.000 de lei pe zi

Tot jurnalistul relateaza escrocheria cu faina in care au fost amestecati morarii din Bucuresti si ofiterii germani: „O afacere care face senzatie este afacerea painii. Se observa de la o vreme ca painea ce se da publicului este de foarte proasta calitate. Nu mai e paine de faina integrala, ci un amestec de tot felul de lucruri: paie, gunoaie, tarate etc. In urma unor denunturi primite de administratia germana, se numeste o ancheta care descopera fraude mari.

Iata despre ce e vorba:

Administratia comunala facuse o invoiala cu un numar de morari ca sa le dea grau, iar acestia sa-l macine si sa imparta la brutari faina integrala, dupa ce vor extrage oarecare cantitati de o calitate luxoasa. (…) Acesti morari primeau de la primarie vagonul de grau cu 1.800 de lei si-l revindeau, dupa macinat, cu pret de 7.000 pana la 8.000 de lei. Dupa invoiala erau in drept sa extraga, mai intai, din grau, urmatoarele calitati fine:

– 10 la suta gris, pe care-l vindeau cu 2-3 lei kg.
– 15 la suta faina alba.

Apoi restul de 75 la suta faina integrala trebuia vanduta la brutari pentru ca sa faca painea.

Dar morarii, in intelegere cu cativa ofiteri germani influenti din administratia centrala, supuneau faina integrala, adica restul de 75 la suta, la o noua operatiune si scoteau alte 20 la suta faina buna, pe care o vindeau pe sub mana pentru alte scopuri. Iar brutarilor li se vindea restul de 50 la suta, amestecat cu mazare gargaritata, cu tot felul de corpuri straine, razatura de lemne etc.

Morarii primeau zilnic cate 14 vagoane de grau. In urma constatarilor anchetei, ofiterii germani, drept pedeapsa, au fost trimisi pe front, iar morarii osanditi la inchisoare pe termene variabile. In urma staruintele puse de cei interesati, generalul Mackensen a comutat pedeapsa inchisorii intr-o amenda de 100.000 de lei de fiecare vinovat. Aceasta afacere s-a petrecut prin martie anul 1917. Dar trebile de aceasta natura au fost multe sub ocupatie. Sa nu se creada ca germanii s-au dat inapoi ca sa castige bani, ori pe ce cale li s-au oferit“.

Pia Alimanestianu descrie si ea marele scandal al graului furat de morari in cardasie cu ofiterii germani: „Am avut o mica razbunare mai deunazi. S-a descoperit, printr-un denunt facut la Berlin, tot de un coleg de-al lor, o mare banda de hoti (…) Comisiunea de aprovizionare a orasului, cu capitanul Albrecht in cap, adus din Germania ca o somitate, jurisconsultul Kaufmann, procuror tot din Germania, Simons, Adelstein Pauker furau cu totii din vagoanele de grau destinate pentru painea populatiei, transformandu-le in gris. Castigau cate 30.000 de lei pe zi. Au realizat astfel, se zice, 14 milioane de lei.

Banii gasiti au fost depusi la Banca Nationala si, spre a baga numei pe germanii si pe evreii de aci in judecata, au expediat imediat pe Albrecht pe front“.

Jurnalistul Constantin Bacalbasa, a carui capacitate de sinteza si viziune asupra lucrurilor sunt de-a dreptul remarcabile, concluzioneaza: „Toata tara ocupata era un vast camp de exploatare. De la colonel, poate chiar de la generali si pana la cel din urma jandarm, in toate administratiile, dar mai cu seama la tara, bacsisul, mita si asocierea la afaceri veroase erau in floare”.

Se jongla cu autorizatiile si arestarile, astfel incat sa se poata da amenzi si obtine spagi cat mai dese. „Oameni cu averi sunt arestati pentru ca sa poata fi jumuliti, liberati si apoi iarasi arestati“, relateaza Bacalbasa. Cazinourile erau in top. Se eliberau autorizatii contra unor bacsisuri grase, iar dupa 3-4 zile aparea alta echipa de control, care pretindea ca nu stie nimic si nu recunoaste semnaturile. Se dispunea inchiderea tripoului pana cand proprietarul dadea iar o spaga si se elibera o noua autorizatie.

In alte cazuri, se dadea navala in salile unde diversi oameni cu stare jucau carti. Respectivii erau acuzati ca, de fapt, conspira impotriva stapanirii germane. Erau arestati, siliti sa plateasca o amenda mare, apoi eliberati.

Latura buna a administratiei germane: organizare, disciplina, masuri eficiente. Locuitorii au fost pusi sa-si ude si sa-si mature trotuarele din fata curtilor vara si sa dea zapada iarna, problema cainilor vagabonzi a fost rezolvata in doua saptamani, vaccinarea generala a populatiei a evitat epidemiile, iar parloagele au fost cultivate

Administratia germana a teritoriilor romanesti ocupate a avut doua laturi, una buna si alta de-a dreptul malefica.

Cea buna a insemnat o organizare mult mai eficienta. Spre exemplu, s-a dat ordonanta ca vara locuitorii sa-si mature si sa-si ude de trei ori pe zi trotuarele din fata curtilor, iar iarna sa dea zapada. Aceasta masura a intampinat o asemenea ostilitate incat – noteaza Bacalbasa –, pana la urma, nemtii au renuntat s-o mai puna in practica. Dar asta nu inainte ca, in iarna lui 1917-1918, cativa bucuresteni care nu-si deszapezisera trotuarele sa fie luati pe sus si lasati la cativa kilometri departare, ca sa se intoarca pe jos prin nameti acasa.

Pia Alimanestianu scrie, la 27 aprilie 1917: „Cine nu-si stropeste trotuarul si jumatate din strada, de patru ori pe zi, este condamnat la 100-200 de lei amenda. Asta n-ar fi rau, dar cum au nevoie de bani, pun la amenda cartiere intregi, de se uda sau nu”.

O alta masura a vizat cainii. In cateva saptamani, tot orasul a fost curatat de cainii maidanezi. O ordonanta a comenduirii a impus o taxa pentru fiecare caine, iar stapanii erau obligati sa-i tina cu botnita. Era interzisa iesirea cainilor din curti fara supravegherea stapanilor. „Multi caini au fost impuscati numai fiindca au scos capul pe poarta si au latrat“, scrie Bacalbasa.

O alta masura eficienta care a ramas celebra pana in ziua de azi a fost introducerea ausweis-urilor, adica a cartilor de identitate (buletinelor). De asemenea, s-au introdus cartelelepentru paine, carne, petrol si combustibil (lemne, carbuni).

Germanii au fost socati de risipa gasita in Romania. Dupa ce au interzis taierea animalelor tinere si consumul de cartofi noi, au impus pedepse drastice pentru terenurile lasate in paragina. Proprietarii care nu cultivau nimic pierdeau loturile respective, care erau preluate de administratia germana.

S-a inceput cultivarea extinsa a zarzavaturilor chiar si in Bucuresti, printre case, pe fiecare petic de pamant.

Spre toamna, cand a venit sezonul recoltelor, germanii au dat o alta pilda despre cum se face treaba. S-a dispus culegerea tuturor roadelor pamantului si procesarea lor cat mai rapida. Legumele au fost puse la conserva, fructele transformate in gemuri si magiunuri. Pana si corcodusele din pomii de pe strazile Bucurestiului au fost stranse si transformate in alimente.

Aparitia tifosului a dus la o noua demonstratie de forta si eficienta a germanilor. Acestia au dat ordin sa fie vaccinata toata populatia. Epidemia a fost astfel evitata. In Muntenia n-a existat dezastrul nemaipomenit din Moldova unde se retrasese administratia , unde sute de mii de oameni s-au imbolnavit, iar numarul mortilor a fost de ordinul zecilor de mii.

Aceeasi eficienta organizatorica a fost folosita pentru spolierea totala a populatiei din teritoriile ocupate. Oamenilor li s-a luat absolut tot

Latura intunecata a acestei organizari riguroase a fost data de modul in care s-a realizat spolierea Munteniei. „La inceput a fost data ordonanta pentru declararea cantitatilor de zahar pe care le poseda fiecare. Apoi declaratia sticlelor goale, apoi bauturile spirtoase, apoi pasarile, apoi animalele domestice, apoi bicicletele, obiectele de cauciuc etc. Caii au fost rechizitionati in primele zile, de asemenea si trasurile. Ca masura de precautiune, dar si din spirit de capacitate, administratia germana a ridicat si confiscat tot ceea ce putea sluji ca locomotiune. Caii, trasurile si bicicletele au fost luate pana la cele din urma. Toate miile de trasuri si cupeuri elegante au fost jefuite: unele si le-au apropriat ofiterii, altele au fost trimise prin Bulgaria, Austro-Ungaria si Germania. Daca germanii n-au ucis si n-au torturat, in schimb au sleit populatia pe unde au trecut. Cele mai multe din ordonantele lor nu aveau decat scopul spolierii“, povesteste Bacalbasa.

„Din primele zile, germanii au luat toate trasurile de orice categorie, toate telefoanele, toti caii, toate biclicletele. Apoi au dat ordonante ca civilii, afara de cei cu permisiuni speciale, sa nu poata circula in tramvaie si trasurile de piata. Tramvaiele au fost toate oprite, iar cu putinele birje ramase nu aveau voie sa circule decat militarii germani si cocotele cu care petreceau. (…) Dupa ce Bucurestiul a fost curatat de trasuri, cupeuri, cabriolete, brecuri, biciclete, cai etc, a inceput rechizitionarea saltelelor, plapumilor, pernelor, blanurilor etc“, povesteste Bacalbasa.

Santinele germane si turce in fata Cartierului General al Puterilor Centrale din Bucuresti.

„Rechizitionarea aramei si a clopotelor de la biserici a provocat agitatie. Sub cuvant ca arama le este trebuincioasa, ofiterii si unterii germani luau ce se gasea prin case, chiar obiectele de arta, care prin ordonanta erau aparate“

Un moment de asemenea ramas de pomina pana azi a fost acela din primavara anului 1917, cand s-a dat ordonanta de rechizitie a metalului.

S-au dat jos clopotele din turlele bisericilor si manastirilor, iar patrulele germane au intrat din casa in casa, confiscand obiectele de metal. „Rechizitionarea aramei si a clopotelor de la biserici a provocat agitatie. Sub cuvant ca arama le este trebuincioasa, ofiterii si unterii (subofiterii – n. red.) germani luau ce se gasea prin case, chiar obiectele de arta, care prin ordonanta erau aparate. Asa au fost rechizitionate calimari, cibritelnite, vase etc, care au placut rechizitionantilor. Ridicarea clopotelor de la biserici a provocat agitatiune. Mai ales femeile s-au rasculat, s-au postat in fata bisericilor, pe cand se scoborau clopotele, se inchinau si blestemau“, povesteste Bacalbasa.

Pia Alimanestianu scrie indignata, la 21 aprilie 1917: „Se rechizitioneaza din biserici clopotele si argintul de pe icoane. Se spune ca in urma protestarii mitropolitului, au fost redate azi unele, dar multe nu. Ca fulgerul s-a raspandit stirea in tara a acestui sacrilegiu si dand loc unei indignari generale”. Ea revine 9 zile mai tarziu si scrie ce i-a povestit sora ei, Sabina Cantacuzino, care se afla in domiciliu fortat la Manastirea Pasarea: „Clopotele vor fi ridicate. Cuvintele de mai jos vor descrie, mai bine ca oricine, jalea ce lasa in urma ridicarea lor: «Azi-dimineata, plecand la plimbare, am gasit pe stareta plangand pe banca, sub clopotnita; preotii erau sus la clopotele de pe care copiau inscriptiile si notele ce emiteau. M-am suit si eu la ei. Cand ne-am coborat, s-au dus cu totii in biserica sa copieze inscriptiile de pe icoane. Biata stareta se inchina la fiecare, o saruta cu foc, facea cruce si le mangaia». (…) Cautand s-o mancai, spunandu-i ca tot germanii ii vor plati in curand altele noi, dar dansa cu mult simtamant:
– Noi, mama, noi, dar n-o sa mai fie acestea vechi, cu care am trait si am imbatranit si noi si parintii nostri, care ne-au sunat si de bine si de rau. Pe acestea le vor face ghiulele, sa traga tot in noi”.

„Pe Bulevardul Elisabeta trece o laptareasa manandu-si calul. Sergentul de oras o opreste si-i scoate cojocul din spinare. Afara e ger cumplit. Biata femeie se roaga cu lacrimi in ochi, spune ca e racita si ca va muri daca va ramane dezbracata. Dar sergentule executa ordinul. Laptareasa ramane in camasa pe un ger care crapa pietrele“

Cand, in februarie 1917, a venit gerul, o noua ordonanta devastatoare a facut ravagii. Germanii au dat ordin sa se rechizitioneze toate blanurile si cojoacele. „Jaful incepe din casa in casa. Saracimea, mai ales, nu este crutata. Politia intra prin toate casele si aduna. Pe Bulevardul Elisabeta trece o laptareasa manandu-si calul. Sergentul de oras o opreste si-i scoate cojocul din spinare. Afara e ger cumplit. Biata femeie se roaga cu lacrimi in ochi, spune ca e racita si ca va muri daca va ramane dezbracata. Dar sergentule executa ordinul. Laptareasa ramane in camasa pe un ger care crapa pietrele“, povesteste Bacalbasa.

Jaful e total. „Prin birturi apar ofiteri germani imbracati in blanile jefuite. Oamenii acestia nu si-au dat nici macar osteneala de a militariza aceste haine. Asa cum sunt – blani tivile – blanile acopera uniformele militare. In magazinele de blanarii este jale. In cele dintai zile, numai la magazinul Prager s-au luat blani pentru o jumatate milion. Toate blanile lasate in depozit sunt luate. Aceeasi soarta au magazinele Alter David, Blanaria ruseasca etc. In cateva saptamani, germanii ridica, contra bonuri de rechizitie, blanuri pentru cateva milioane. Blanariile de lux sunt pentru ofiterime, pentru sotiile sau pentru metresele lor. O parte este trimisa in Germania, alta parte imbraca pe germanele si austro-ungarele din Romania. Cojoacele sunt trimise trupelor pe front.“

In toiul recoltelor extraordinar de bogate, romanii au inceput sa sufere de foame. Tot pestele le era rezervat ocupantilor. Au disparut cartofii, fasolea, carnea

Aceste practici au facut ca preturile sa explodeze in Romania ocupata. Germanii aveau dreptul sa trimita fiecare acasa, prin posta, cate o lada cu 5 kilograme de alimente pe luna. Toata lumea a facut uz de aceasta facilitate pentru a scoate cantitati impresionante de mancare pe langa vagoanele cu cereale, carne si produse alimentare procesate (cum ar fi gemurile descrise mai sus) pe care le lua statul german in mod organizat.

Consecinta a fost ca, dintr-o data, abundenta a disparut, fiind inlocuita cu o pauperitate cum nu avea sa se mai intalneasca, in Romania, decat in perioada Ceausescu, o jumatate de secol mai tarziu. Pia Alimanestianu si Constantin Bacalbasa relateaza in jurnalele lor cum pana si cartofii si fasolea uscata disparusera. Sora lui Ionel Bratianu scrie cum s-a intalnit cu boieroaice care plangeau epuizate dupa o luna in care nu mai mancasera decat paine cu usturoi.

„In hale, carne nu se mai vindea romanilor, in schimb pentru supusii Puterilor Centrale era in toate zilele. In toate zilele, femeile germane si austro-ungare stateau pe doua siruri, asteptandu-si randul pe scarile halelor. In fata lor, romancele faceau zambre si blestemau. Tot la fel si cu pestele. In vara lui 1917 a fost peste mult, in toate zilele se vindea publicului pe pret de 1 leu si 50 kilogramul, afara de cega care se vindea ceva mai scump. Dar pentru romani erau numai ramasitele. Pestele se aducea la biroul de la gradina Sfantului Gheorghe, partea cea mai buna se oprea pentru germani si cazinourile lor, apoi restul se trimitea la hala centrala. Aici se facea o alta imparteala: lotul cel mai frumos se trimitea in hala de carne spre a se vinde supusilor Puterilor Centrale“, scrie Bacalbasa, care arata tensiunea maxima la care se ajunsese: „Intr-o zi vine caruta cu pestele cel bun spre a fi urcat in hala de carne. De jur imprejur publicul protesta. Doi macelari cer sa li se vanda pestele acesta, dar li se raspunde ca e rezervat populatiei germane. Injuraturile si vociferarile incep, apoi imbrancelile. Surescitati, macelarii scot cutitele si se reped. Cu mare greutate linistea se restabileste. Vexatiunile, umilintele la care sunt supusi romanii, inferiorizarea lor fata de populatia austro-germana provoaca un sentiment de ura adanca, concentrata si continua”.

Ofiteri germani inventariaza recolta obtinuta de romi in vara lui 1917, in apropiere de Caineni.

Cand nemtii au dat iama in gospodariile taranesti din sate au aparut revoltele si primii morti in randurile ocupantilor

In spiritul aceleiasi rigori a aparut si ordonanta care interzicea folosirea servetelelor si a fetelor de masa din panza in restaurante si a cearsafurilor in hoteluri. „In general, germanii aveau mare nevoie de panza, administratia lor punea sula in coasta primariei ca sa rechizitioneze panza oriunde o va gasi si sa le-o predea. Dar primaria se opunea invocand lipsa acestei marfi de pe piata, iar germanii scotoceau, gaseau si aduceau pe negustori la primarie. Aceasta a platit chiar peste 60 de lei metrul de panza.“
Pia Alimanestianu scria in vara lui 1917 ca situatia s-a tensionat in tara. „Revoltele impotriva administratiei militare se intetesc printre tarani. Azi era afisat, cu iscalitura lui Tulff, ca au fost impuscati trei oameni, fiindca au raspandit stiri false si au impins pe tarani la rascoala impotriva Puterilor Centrale. Sarmanii! Dac-ar fi impuscat numai trei ar fi bine, dar la Mehedinti, ofiterii au spus singuri ca s-au impuscat cu sutele. In comunicat vorbeau numai de judetele Prahova si Vlasca. In Ilfov au sarit pe soldatii germani, care le strangeau tot ce aveau prin casa si le-au taiat firele telgrafice“.

Taranci plecand la muncile campului in vara lui 1917. Recolta din 1917 si 1918 a fost foarte bogata, dar germanii au luat tot si au trimis peste granita, astfel ca romanii au ajuns sa faca foamea.

In vara lui 1918, germanii au dat ordin sa se rechizitioneze toate rezervele de hrana din gospodariile taranesti, ceea ce a dus la o reactie violenta, iar fortele de ocupatie au inceput sa intampine probleme. „Taranii au fost jumuliti cu o staruinta sistematica care in curand i-a deznadajduit. Sat dupa sat a fost jefuit fara nicio rusine. De la grane au trecut la cai, apoi la celelalte vite si la pasari, apoi la scoarte (paturi, cuverturi etc – n. red.) si albituri (rufe – n. red.). Facut muritor de foame, taranul a fost lasat si gol, dezbracat. I s-au luat camasile, stergarele, toate podoabele din pereti, de pe paturi, de pe trup. In niciun sat n-a mai ramas cusatura mai de gust ori scoarta mai frumoasa, tot a fost ridicat si dus in Germania. (…) Din toate aceste vexatiuni a izbucnit in toata tara o mare ura impotriva ocupantilor. De aceea, pe cand la orase toata lumea era pacinica si ascultatoare, la tara izbucneau foarte des actele de razbunare, agresiunile si multi soldati si jandarmi au fost omorati“, scrie Bacalbasa.

Acesta da si un exemplu concret: „De multe ori am citit in Gazeta Bucurestilor ca se acordau premii pentru prinderea satenilor care au ucis santinelele sau jandarmii apasatori. lata un caz petrecut in comuna Segarcea din judetul Dolj. In toiul iernii, un jandarm german a obligat pe un satean ca sa iasa la o munca silita. Sateanul a refuzat sa se supuna, deoarece lucrul trebuia executat la o mare departare de sat. Jandarmul, intrebuintandu-si autoritatea sa, a fost brutal cu sateanul; acesta a scos un revolver si a ucis pe loc pe jandarm. Sateanul, in toiul unei ierni foarte aspre, a disparut din sat, jar autoritatea militara germana a venit imediat la fata locului. Primarul si toti fruntasii satului au fost arestati pe loc. Li s-au luat la toti vitele si tot ce aveau mai de pret in casa. Vitele au fost luate, de altfel, de la toti satenii. Apoi casa omo- ratorului a fost daramata, dupa ce interiorul a fost jefuit de tot ce avea. Soldatii germani au ras casa de pe fata pamantului si fiecare caramida a fost pisata, pentru ca sa nu mai ramana urma din ceea ce a fost acolo odata. Apoi satul a fost supus unei contributiuni de lei 20.000. Astfel de cazuri s-au mai intamplat multe in tara, insa cu mare greutate puteau fi cunoscute la Bucuresti. Nenorocitii de tarani au suferit mult de pe urma dusmanului”.

Tarani prezentand recolta de struguri la Segarcea, in vara lui 1917. Acestea au fost singurele fructe care n-au lipsit de pe mesele romanilor in 1917-1918, dintr-un motiv foarte simplu: nu puteau fi transformate in marmelada, ca sa fie trimise in Germania.

Desi victorioasa, Romania n-a primit, la finalul razboiului, despagubiri din partea Germaniei si Bulgariei pentru jaful facut. Efectele dezastrului n-au putut fi recuperate in cele doua decenii interbelice

Nu exista un happy end al acestei povesti, din perspectiva romanului de rand. In iarna lui 1918, germanii au fost alungati din Romania si au pierdut razboiul. La nivelul statului a fost, bineinteles, un mare triumf, pentru ca Romania s-a marit, incluzand Transilvania, Banatul, Basarabia si Bucovina. Dar cererile de despagubire formulate la Conferinta de Pace de la Paris, din 1919, au fost respinse de marile puteri. Jaful facut de bulgari si germani in Primul Razboi Mondial a ramas nepedepsit si nimeni n-a mai platit daunele.

Romanii au fost nevoiti s-o ia de la capat, iar dezastrul din perioada 1916-1918 a jucat un rol major in dificultatile economice pe care le-a avut tara in primul deceniu de dupa razboi. Lipsa animalelor de povara a dus la un regres masiv al productiei agricole, iar Romania nu-si revenise nici macar in 1939, la doua decenii distanta, in privinta septelului de oi, porci, vite, pasari etc.

In mod similar, jaful si distrugerile facute de bulgari in Tara Romaneasca si Dobrogea au provocat pierderi inestimabile patrimoniului. Icoane si obiecte de cult vechi de sute de ani, laolalta cu documente si cladiri istorice, s-au pierdut pentru totdeauna.

Urmareste-ne si pe: