Numarul cazurilor de tuse convulsiva (pertussis) in randul copiilor a crescut alarmant in ultimele luni in Romania, iar medicii trag un semnal de alarma cu privire la pericolele acestei afectiuni respiratorii extrem de contagioase.
Tusea convulsiva, provocata de bacteria “Bordetella pertussis”, poate dura pana la trei luni si, in cazurile severe, poate duce la deces, in special in randul sugarilor. Pana acum, doi copii si-au pierdut viata din cauza acestei afectiuni, conform Observator.
Tusea convulsiva este o boala care poate fi deosebit de periculoasa pentru copiii mici, deoarece acestia pot suferi episoade severe de tuse care duc la apnee, situatie in care bebelusul nu mai poate respira.
Medicii explica ca, spre deosebire de o tuse obisnuita, tusea convulsiva este necontrolata si de durata, iar episoadele sunt greu de intrerupt.
„Nu reusesc sa expire, pentru ca acest act de tuse este controlat anormal de creier, este o reactie pe care nu poti s-o controlezi. In ultima luna, am avut cinci pacienti care au necesitat suport vital, fiind intubati si ventilati mecanic pentru a putea supravietui,” a explicat medicul Mihai Craiu.
Aceasta situatie este deosebit de periculoasa, mai ales in cazul sugarilor care, in lipsa unui tratament adecvat, pot intra rapid in insuficienta respiratorie.
Tusea convulsiva se transmite foarte usor pe cale aeriana, iar durata bolii este mult mai mare decat in cazul unei raceli obisnuite, putand ajunge chiar la 100 de zile.
Episoadele prelungite de tuse, dificultatea de a respira si oboseala severa sunt simptome care ii alarmeaza pe parinti si ii determina sa se prezinte la camera de garda.
Situatia a devenit tot mai critica in spitale. La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Gomoiu din Bucuresti, pacientii trebuie sa astepte uneori si peste trei ore pentru a fi preluati. Medicii avertizeaza ca, in contextul cresterii numarului de cazuri, timpul de asteptare s-ar putea dubla in saptamanile urmatoare.
„Simptomele tusei convulsive, asa cum sugereaza numele, includ o tuse persistenta si severa. Copiii ajung de obicei in camera de garda pentru ca parintii se sperie. Prima masura de prevenire este vaccinarea, iar la primele semne ar trebui sa consulte medicul de familie,” a declarat Diana Zaharia, medic la Spitalul Gomoiu.
Medicii explica ca una dintre cauzele majore ale cresterii numarului de cazuri este rata scazuta de vaccinare.
In Romania, vaccinul Hexavalent, care include protectia impotriva tusei convulsive, este disponibil gratuit pentru copiii mici, dar multi parinti refuza vaccinarea, fie din lipsa de informare, fie din temeri nefondate.
„Tusea convulsiva este o afectiune grava, iar majoritatea celor care ajung in stare critica la spital sunt nevaccinati,” a subliniat medicul Mihai Craiu.
Vaccinarea este cea mai eficienta metoda de prevenire, protejandu-i pe cei mici impotriva complicatiilor severe ale bolii. De asemenea, adultii pot beneficia de un vaccin similar, insa acesta este disponibil contra cost.
Multi parinti povestesc despre experienta lor cu aceasta boala si despre frica ce insoteste episoadele de tuse incontrolabila ale copiilor lor.
„Tuseste foarte tare, haraie in piept. Am venit cu el ca sa vedem, ca nu am ce sa-i fac, ca e mic. Sa nu fie ceva mai rau, adica sa nu se agraveze, de-aia am venit cu el,” a spus o mama.
Un alt parinte explica: „De mai bine de-o luna de zile tuseste. Noaptea oboseste foarte tare si respira greu, se vede, se face ca un fel de gaura in stomac cand respira.”
Acesti parinti subliniaza ca tusea convulsiva are manifestari mult mai intense decat o tuse obisnuita, iar oboseala extrema si dificultatile respiratorii ii fac sa se ingrijoreze si sa ceara ajutor medical.
Medicii trag un semnal de alarma si indeamna parintii sa ia masuri pentru prevenirea acestei boli prin vaccinare.
„In primul rand sa-i vaccineze, asta este principalul. Apoi, la primele semne, sa mearga catre medicul de familie pentru a fi evaluati,” recomanda medicul Diana Zaharia.
Specialistii avertizeaza ca, fara imunizare, copiii sunt mult mai vulnerabili in fata tusei convulsive si, odata infectati, boala poate duce la complicatii severe care necesita interventie medicala de urgenta.
Premierul PSD Marcel Ciolacu si delegatia de ministri PSD care se afla in vizita la…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a remarcat ironic ca PSD accepta, ”de la o vreme incoace”,…
Veen Bosch & Keuning (VBK), cea mai mare editura din Tarile de Jos, achizitionata de…
Tatal unei eleve din Franta, a carui relatare despre utilizarea caricaturii profetului Mahomed la o…
Ministrul Constructiilor din Serbia, Goran Vesic, si-a anuntat luni demisia, la trei zile dupa prabusirea…
Inca 2.500 de soldati au sosit luni in estul Spaniei, greu lovit de inundatii, pentru…