Ucraina anunta triumfatoare ca ultima nava rusa de patrulare a parasit Crimeea: „Sa va amintiti aceasta zi”

externe

ATACMS, atac, Ucraina, Crimeea

Marina ucraineana a declarat marti ca Rusia si-a retras ultima nava de patrulare navala din Crimeea ocupata, o victorie majora pentru Kiev in campania sa militara sustinuta impotriva peninsulei de la Marea Neagra, relateaza The Telegraph.

„Ultima nava de patrulare a Flotei Marii Negre a Federatiei Ruse paraseste Crimeea noastra chiar acum. Amintiti-va de aceasta zi”, a declarat purtatorul de cuvant al marinei ucrainene, Dmitro Pletenciuk.

Neavand la dispozitie nicio nava de razboi, Ucraina a folosit rachete si atacuri cu drone navale pentru a forta Flota Moscovei din Marea Neagra sa isi abandoneze cartierul general din Sevastopol si sa se retraga in orasul-port rus Novorossiisk.

Viceamiralul Oleksii Neijpapa, seful marinei ucrainene, a declarat la inceputul acestei luni ca Rusia a fost fortata sa isi retraga aproape toate navele de razboi pregatite de lupta din peninsula anexata.

Ucraina a lovit in mod repetat navele Rusiei de la inceputul invaziei. Aproximativ 30 % din Flota rusa din Marea Neagra este pierduta sau dezactivata, potrivit armatei ucrainene.

Succesul loviturilor ucrainene asupra Crimeei ocupate a fortat Moscova sa isi retraga o mare parte din fortele navale din peninsula in orasul-port rus Novorossiisk, care a devenit un port-cheie pentru Flota rusa din Marea Neagra.

„Sfera de influenta a Marinei ruse in Marea Neagra a fost redusa in mod semnificativ, iar intreaga lume poate vedea acest lucru astazi”, a declarat Andrii Iusov, purtator de cuvant al Serviciului ucrainean de informatii pentru aparare (HUR)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: