Ucraina ar putea boicota Jocurile Olimpice de la Paris. Comitetului International Olimpic permite participarea atletilor rusi si bielorusi sub steag neutru

externe

paris, jocuri olimpice

Presedintele Comitetului International Olimpic (CIO), Thomas Bach, a anuntat pe 8 decembrie admiterea rusilor si bielorusilor la Jocurile Olimpice din 2024 din Franta, cu conditia ca acestia sa concureze sub un statut neutru, fara simboluri de stat, relateaza Kyiv Post.

Insa sportivii ucraineni spun ca decizia nu merge suficient de departe – deoarece unii dintre participanti ar putea sustine in continuare invazia Rusiei, in ciuda faptului ca participa la competitii sportive sub steag neutru.

La o luna de la invazia Rusiei in Ucraina, un gimnast rus, in ciuda faptului ca a concurat sub steag neutru, a lipit simbolul „Z” pe partea din fata a imbracamintii sale atunci cand a urcat pe podium pentru a lua locul trei la Cupa Mondiala pe aparate din Qatar.

„Sportivii individuali nu pot fi pedepsiti pentru actiunile guvernelor lor”, a declarat Bach. „(Razboiul Rusiei impotriva Ucrainei este) un razboi printre cele 28 de razboaie si conflicte care au loc in aceasta lume, iar toti ceilalti sportivi concureaza pasnic unii cu altii”, a mai spus el.

Desi doar 11 sportivi indeplinesc criteriile de acces la Jocurile Olimpice (opt rusi si trei bielorusi), Ucraina este nemultumita de decizia CIO.

Ministrul interimar al Tineretului si Sportului din Ucraina, Matvii Bidnii, si sportivii ucraineni au dat publicitatii o scrisoare deschisa in care cer ca sportivilor rusi sa nu li se permita sa participe la competitie.

Pana acum CIO nu a raspuns.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: