Ucraina le arata rusilor ce-i asteapta daca o invadeaza. Rachete Javelin din SUA au fost aduse in zona de coflict cu separatistii rusi din estul tarii
Forte militare ucrainene au efectuat exercitii de lupta cu rachete antitanc Javelin, de fabricatie americana, intr-o zona de conflict cu separatistii in estul tarii, pe fondul amplificarii tensiunilor cu Rusia, a relatat miercuri postul de televiziune ucrainean Dom, potrivit agentiei Reuters, citata de Agerpres.
Ucraina, care aspira la aderarea la NATO, a primit incepand din 2018 o serie de transporturi de munitii si de rachete Javelin fabricate in SUA, declansand critici din partea Moscovei.
Kievul acuza Moscova ca maseaza zeci de mii de militari in pregatirea unei posibile ofensive, alimentand temeri ca un conflict mocnit din regiunea Donbas ar putea degenera intr-un razboi deschis intre cei doi vecini.
Rusia, care neaga orice plan de atac si acuza Ucraina si SUA de comportament destabilizator, a cerut garantii de securitate impotriva extinderii spre est a NATO.
Potrivit unei stiri Interfax de miercuri, Rusia a intreprins propriile sale exercitii militare in apropiere. Avioane de lupta SU-30 si bombardiere SU-24 din Flota Marii Negre au efectuat exercitii de realimentare aeriana deasupra peninsulei Crimeea, anexata de Rusia de la Ucraina in 2014.
In jur de 20 de piloti au efectuat misiuni complexe de zbor, care au inclus realimentare la altitudini variind intre 2.000 si 6.000 de metri, la viteze de circa 600 km/h, a transmis Flota Marii Negre, citata de Interfax.
Secretarul Consiliului national de securitate si aparare al Ucrainei, Oleksii Danilov, a afirmat miercuri ca 122.000 de militari rusi se afla la 200 km de frontiera cu Ucraina.
Saptamana trecuta, el a declarat pentru Reuters ca Rusia va avea nevoie de cel putin 500.000-600.000 de soldati la frontiera ‘spre a pastra situatia sub control in cazul unei ofensive’.
El a mai spus ca Rusia si-ar putea creste numarul de efective foarte rapid si in orice moment, dar ar avea nevoie de mai mult de 24 de ore pentru a aduce la granita trupe suficiente pentru a declansa o invazie.
Ucraina se afla in centrul unor consultari intre Aliatii occidentali si Rusia, careia i s-a cerut sa inceapa negocieri in asa-numitul format Normandia (Rusia, Ucraina, Germania si Franta).
Dialogul cu Moscova este necesar, fie in formatul Normandia, fie prin discutii la Consiliul NATO-Rusia, a afirmat miercuri sefa diplomatiei germane, Annalena Baerbock