Ucraineni in Rusia, au distrus coloanele trimise de Moscova pentru a-i alunga. Imagini cu marsul trupelor Ucrainei prin Rusia – VIDEO

externe

Coloana distrusa

Luptele continua pentru a patra zi in regiunea Kursk din Rusia, trupele Moscovei nereusind sa faca fata trupelor Ucrainei, care chiar isi continua inaintarea.

Imagini postate pe retelele de socializare arata o coloana rusa distrusa in zona Kursk. Coloana se deplasa pentru a consolida apararea rusa in zona, dar a fost bombardata si distrusa de focul ucrainean noaptea trecuta.

Aproximativ 13 camioane, despre care se crede ca transportau rezerve pe care Rusia a incercat sa le directioneze catre zona de incursiune Kursk, au fost distruse in Oktiabrskoe, la 28 km de Korenevo atacata, a confirmat DeepState, un portal ucrainean care monitorizeaza zilnic evolutiile de pe front.

„Munti de cadavre in Oktiabrskoe”, a scris DeepState pe contul sau de Telegram, impreuna cu o inregistrare video geolocalizata a vehiculelor distruse cu trupuri de soldatilor rusi in interior.

O inregistrare video postata vineri pe retelele de socializare si verificata de Reuters arata un convoi de camioane militare rusesti incendiate de-a lungul unei autostrazi din regiunea Kursk (sudul Rusiei), unde fortele ucrainene continua sa avanseze.

Potrivit Reuters, aproximativ 15 camioane pot fi vazute in videoclip, inclusiv unul marcat cu litera Z pe care Rusia o foloseste ca simbol al „operatiunii sale militare speciale” in Ucraina.

DeepState a devenit prima resursa ucraineana majora care a publicat detalii suplimentare despre operatiune, desi limitate la prima zi a intruziunii, pe 6 august.

Alte imagini cu inaintarea trupelor Ucrainei prin Rusia:

Potrivit publicatiei Forbes, la incursiunea ucraineana din regiunea Kursk participa cel putin trei brigazi, fiecare cu pana la 2.000 de militari: brigazile 22 si 88 mecanizate si brigada 80 de asalt aerian.

Armata rusa sustine ca trupele ucrainene au pierdut pana la 945 de soldati si peste 100 de vehicule blindate incepand de marti, cifre neconfirmate de alte surse.

Dar Institutul pentru Studiul Razboiului (ISW) concluzioneaza vineri, in ultima sa analiza a imaginilor geolocalizate si in baza relatarilor bloggerilor militari rusi, printre altii, ca fortele ucrainene au avansat pana la 35 de kilometri in adancimea regiunii Kursk, potrivit EFE.

Grupuri ucrainene restranse au inaintat spre Kromskie Biki si Moliutino, in nord, conform ISW, la 17 kilometri sud-est de Lgov si la aproximativ 48 de kilometri sud-vest de centrala nucleara Kursk.

In nord-vest, forta de atac ucraineana a cucerit, de asemenea, Novoivanovka si a avansat de-a lungul drumului spre Korenevo, unde luptele au continuat, in timp ce in est a ajuns la Martinovka.

Potrivit ISW, „mici grupuri blindate ucrainene” profita de „densitatea scazuta” a militarilor rusi din regiune si avanseaza adanc in spatele frontului rus, reusind sa ocoleasca fortificatiile rusesti, fara a incerca neaparat sa invinga toate fortele ruse prezente acolo si sa preia controlul asupra intregii zone.

Cu toate acestea, „unitati ucrainene mai mari” opereaza in parti ale regiunii Kursk mai aproape de frontiera si „consolideaza si fortifica unele pozitii”, potrivit ISW, care nu a putut confirma daca orasul Sudja se afla complet sub control ucrainean, desi se pare ca trupele ucrainene au cucerit mai multe sate din apropiere.

Citeste si: Locuitorii din Kursk au inregistrat un videoclip pentru Putin, implorand ajutorul si sustinand ca liderii armatei il mint cand spun ca „situatia este sub control”

Ucraina si-a justificat public, pentru prima data, atacul pe teritoriul Rusiei, in contextul in care fortele sale avanseaza spre un sat aflat la 20 km in interiorul regiunii Kursk.

Mihailo Podoliak, consilier principal la biroul presedintelui, a declarat ca „cauza principala a oricarei escaladari”, inclusiv in Kursk, a fost „agresiunea fara echivoc” din partea Rusiei, care a crezut ca poate invada Ucraina fara sa pateasca nimic.

Declaratia este prima recunoastere de catre un oficial ucrainean important a ofensivei in curs de desfasurare, pe fondul tacerii din partea armatei cu privire la evenimentele din regiunea rusa. „Razboiul este razboi, cu propriile sale reguli, in care agresorul culege inevitabil rezultatele corespunzatoare”, a adaugat Podoliak.

Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a parut sa faca aluzie la incursiunea de joi, afirmand ca „toata lumea poate vedea ca armata ucraineana stie cum sa surprinda”.

Zelenski a revenit apoi cu noi declaratii.

„Rusia a adus razboiul pe pamantul nostru si trebuie sa simta ce a facut. Ne straduim sa ne atingem obiectivele cat mai curand posibil pe timp de pace, in conditii juste de pace. Si asa va fi”, a explicat presedintele Zelenski intr-un mesaj publicat pe site-ul presedintiei.

Armata rusa a fost nevoita joi sa isi mobilizeze toata artileria grea si aviatia pentru a expulza trupele ucrainene care au intrat pe teritoriul sau in urma cu patru zile, aratandu-si slabiciunea defensiva la granita in fata unei operatiuni care a primit sprijin din partea Occidentului.

Este pentru prima data cand soldati ucraineni patrund pe teritoriul Rusiei de la inceputul invadarii Ucrainei, o evolutie despre care autoritatile de la Kiev nu au dorit, pana acum, sa ofere multe detalii.

„Este treaba armatei sa spuna ce se intampla acolo”, a afirmat joi Mihailo Podoliak, consilier al sefului biroului prezidential ucrainean, in declaratii la televiziune, primul comentariu pe acest subiect din partea unui reprezentant al guvernului de la Kiev.

Podoliak a semnalat eficienta tot mai mare a „operatiunilor militare ale Ucrainei in zona ostilitatilor” si a explicat ca acest lucru ar putea influenta pozitia Rusiei in ceea ce priveste eventuale negocieri. „Astazi avem un razboi ce avanseaza treptat spre interiorul Federatiei Ruse. Ii va speria? Da. Reactioneaza la altceva decat la frica? Nu”, a spus Podoliak.

In mesajul sau, presedintele Zelenski nu a oferit mai multe detalii despre operatiunea ucraineana in regiunea rusa Kursk, dar a multumit „fiecarui razboinic, fiecarui soldat si comandant care asigura apararea pozitiilor noastre ucrainene si indeplinirea sarcinilor noastre defensive”.

„Ucrainenii stiu sa isi atinga obiectivele. Iar atingerea obiectivelor in razboi nu a fost alegerea noastra”, a adaugat seful statului ucrainean.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: