externe

UE a amanat votul privind interzicerea vanzarilor de automobile noi cu motoare pe combustie

Tarile Uniunii Europene au amanat votul planificat pentru saptamana viitoare privind interzicerea vanzarilor de automobile noi care emit dioxid de carbon din 2035, dupa ce Germania a pus sub semnul intrebarii sprijinul sau pentru aceste reglementari, transmite Reuters, citata de Agerpres.

Nu a fost anuntata noua data pentru vot, iar un purtator de cuvant pentru Suedia, tara care detine presedintia Consiliului UE, a anuntat ca ambasadorii statelor membre vor reveni la aceasta problema „in timp util”.

Dupa luni de negocieri, Comisia, Parlamentul European si statele membre UE au ajuns anul trecut la un acord privind aceasta lege, prin care se cere tuturor masinilor noi vandute in blocul comunitar sa aiba zero emisii de dioxid de carbon din 2035 – astfel incat de la acea data va fi imposibila vanzarea de automobile cu motoare pe combustie. Dar statele membre UE inca trebuie sa aprobe decizia, pentru a intra in vigoare.

Ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, a declarat ca utilizarea combustibililor sintetici ar trebui sa ramana posibila dupa termenul limita din 2035 si a cerut Comisiei Europene sa elaboreze o propunere in acest sens.

Vineri, ambasadorii statelor membre UE au decis amanarea votului, care era planificat in 7 martie, a informat purtatorul de cuvant pentru Suedia.

Luna trecuta, Parlamentul European a aprobat proiectul care pune punct vanzarii de automobile noi echipate cu motoare termice incepand din 2035.

Germania este tara de origine a marilor producatori auto, inclusiv Volkswagen, care s-au angajat sa produca doar masini electrice in Europa din 2033, si BMW, care a avertizat in legatura cu efectele interzicerii masinilor cu motoare pe combustie in UE, din 2035.

Si Italia intentioneaza sa voteze impotriva planurilor europene de a interzice in 12 ani vanzarea masinilor noi alimentate cu benzina si motorina, a anuntat ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin.

„La reuniunea de la Bruxelles a ambasadorilor statelor membre UE, Italia isi va exprima pozitia impotriva reglementarii propuse de UE de a interzice productia si vanzarea de masini si camionete cu motoare cu combustie interna, pana in 2035”, a declarat ministrul Energiei.

Saptamana trecuta, Guvernul de la Roma anunta ca vrea sa se alieze cu Franta si Germania pentru a influenta si a incetini ritmul implementarii legislatiei UE in privinta emisiilor vehiculelor si camioanelor.

„Italia crede ca alegerea masinilor electrice nu ar trebui sa fie singurul mod pentru a ajunge la emisii zero in faza de tranzitie”, a adaugat Pichetto Fratin.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Datoria publica a Romaniei a ajuns la 52,7% din PIB, cel mai ridicat nivel de pana acum. Doar guvernul Ciolacu a majorat povara cu peste 20 de miliarde de euro

Datoria publica a Romaniei, facuta de guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria, a ajuns…

6 minute ago

Custodele Coroanei Romane, Majestatea Sa Margareta, exprima compasiune si sprijin pentru victimele inundatiilor devastatoare din Spania

Custodele Coroanei Romane, Majestatea Sa Margareta, a transmis vineri un mesaj de compasiune fata de…

12 minute ago

Un robot a adus primul fragment de combustibil topit din reactorul nuclear de la Fukushima

Un robot controlat de la distanta s-a intors in siguranta cu o proba de combustibil…

14 minute ago

Un american a fost arestat dupa ce a batut un alt pasager care dormea, intr-un avion care zbura pe o ruta interna

Un barbat a fost arestat dupa ce a atacat neprovocat un alt pasager care dormea,…

25 de minute ago

70 de milioane de euro vor fi alocate pentru modernizarea si extinderea spatiilor universitare prin PNRR

Ministerul Educatiei a anuntat vineri finalizarea procesului de evaluare tehnica si financiara pentru doua apeluri…

44 de minute ago

Serbia cerceteaza prabusirea acoperisului garii din Novi Sad, in timp ce oamenii au organizat un priveghi si un protest

Serbia a incheiat operatiunea de salvare si a deschis sambata o ancheta cu privire la…

O oră ago