UE, decizie disperata: Sute de milioane de euro merg catre refugiati, de URGENTA

externe

Uniunea Europeana va pune in practica o masura fara precedent la nivelul acesteia, eliberand o suma de 700 de miloane de euro catre Grecia si alte state, pentru ajutorul ce urmeaza sa fie acordat refugiatilor blocati pe teritoriile acestora.

Acesti bani, care provin din bugetul consolidat al Uniunii, vor merge catre sustinerea refugiatilor in urmatorii trei ani. Daca masura va fi agreata de toate cele 28 de state membre, Bruxelles-ul va elibera repede banii pentru Grecia, o tara intrata in criza din cauza afluxului de refugiati, noteaza Reuters.

Conform datelor ONU, 24.000 de refugiati sunt blocati pe teritoriul Greciei din cauza ca Macedonia si Austria au blocat granitele, punand capat asa-numitei „rute balcanice” catre Vest.

Comisarul european pentru ajutor umanitar, Christos Stylianides, nu a spus cat din cele 700 de milioane va reveni Greciei, dar a adaugat ca acest mecanism nu este elaborat doar pentru o anumita tara. In textul de lege se specifica ca banii vor fi pentru regiuni care sufera din cauza crizei financiare, acolo unde administratia are probleme. Pentru multi e clar ca acest ajutor va merge preponderent catre Grecia.

In acest an, din suma totala se vor cheltui 300 de milioane de euro. Pana acum membrii UE trageau bani pentru situatii de urgenta din asa-numitul „fond al migratiei si sigurantei nationale”, dar procedura lua mult timp, inainte ca resursele sa ajunga la cei aflati in dificultate. Acum, Comisia vrea proiecte care sa fie finantate rapid, pe modelul ajutoarelor umanitare ale ONU.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: