UE cere reducerea cu 90% a emisiilor de CO2 pentru atingerea tintelor climatice din 2040. Cum va fi afectat sectorul agricol
Comisia Europeana urmeaza sa recomande marti ca blocul comunitar sa isi reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 90% pana in 2040, o tinta care va pune la incercare apetitul politic al Europei pentru continuarea combaterii schimbarilor climatice inainte de alegerile europarlamentare, transmite Reuters, preluata de Agerpres.
Potrivit recomandarilor Executivului comunitar, consultate de Reuters, UE va sprijini o tinta vizand reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 90% comparativ cu nivelurile din 1990.
Obiectivul pentru 2040 isi propune sa mentina tarile UE pe o traiectorie intre actualele obiective climatice din 2030 si obiectivul pe termen lung referitor la neutralitatea emisiilor in 2050.
Elaborat in contextul protestelor fermierilor din intreaga Europa si al criticilor vis a vis de unele legi UE din domeniul protejarii mediului, noul plan al UE ar urma sa se concentreze pe pastrarea sprijinului opiniei publice si al industriilor europene.
„Pentru a putea continua Green Deal-ul european in deceniul de pana in 2040, va fi necesara o atentie suplimentara acordata conditiilor care vor permite firmelor si cetatenilor sa stapaneasca tranzitia”, se arata intr-o varianta preliminara a planului UE consultata de Reuters si care ar putea sa sufere modificari inainte de publicare.
Propunerea de marti a Executivului comunitar va demara dezbaterile politice cu privire la tinta pentru 2040 insa va cadea in sarcina noii Comisii, care va fi formata dupa alegerile din iunie, sa vina cu o propunere legala finala.
Agenda climatica a Europei intra intr-o faza politica dificila deoarece incepe sa afecteze sectoare sensibile, precum agricultura, dar si industriile traditionale care se confrunta cu o competitie acerba din China.
Conform variantei preliminare, sectorul agricol ar urma sa fie nevoit sa isi reduca emisiile non-CO2 cu 30% pana in 2040, fata de nivelul din 2015, insa mai multi oficiali europeni au sugerat luni ca acest obiectiv, pentru un sector delicat din punct de vedere politic, ar putea fi eliminat in documentul final.
Un al doilea document UE, care urmeaza sa fie publicat tot marti, va prezenta planuri pentru captarea si stocare a milioane de tone de emisii de CO2 pana in 2050, una din multele domenii care vor necesita investitii semnificative in noi tehnologii.
Obiectivul fixat pentru 2040 va transforma mixul energetic al Europei, astfel incat productia de electricitate in termocentrale pe carbune va fi eliminata iar consumul total de combustibili fosili va fi redus cu 80%, fiind inlocuit cu regenerabile si energie nucleara.