UE vrea sa le introduca VIZE americanilor pentru ca SUA refuza Romania si alte patru state
Comisia Europeana analizeaza posibilitatea introducerii obligativitatii vizelor in Uniunea Europeana pentru cetatenii Statelor Unite ale Americii si Canadei, ceea ce ar putea duce la cresterea tensiunilor transatlantice in contextul negocierilor purtate intre Bruxelles si Washington pentru un amplu acord de liber schimb, asa-numitul Tratat Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), transmite joi Reuters, citand o sursa europeana.
Comisia Europeana va discuta acest subiect martea viitoare, avand in vedere refuzul autoritatilor americane si canadiene de a ridica obligativitatea vizelor pentru cetatenii unora dintre statele membre ale Uniunii.
Discutia va interveni cu doar o saptamana inaintea deplasarii pe care o va efectua presedintele american Barack Obama in Europa si in care, potrivit unui comunicat anterior al Casei Albe, va apara TTIP si va sublinia angajamentul SUA in domeniile comertului si investitiilor.
„O dezbatere si decizie politica sunt, evident, necesare asupra unui subiect atat de important. Exista insa un risc real ca UE sa se indrepte spre (introducerea de) vize pentru cele doua state”, a declarat o sursa europeana pentru Reuters, potrivit Agerpres.
SUA si Canada solicita vize pentru cetatenii romani si bulgari, ai caror state au aderat la Uniunea Europeana in 2007. Pe lista tarilor membre ale UE neincluse in programul american Visa Waiver, de exceptare de vize, se mai afla Croatia, Republica Cipru si Polonia.
Negocierile comerciale pentru un acord transatlantic de liber schimb intre Bruxelles si Washington se afla intr-un punct crucial, ambele parti considerand ca exista sanse mai mari de adoptare inainte de sfarsitul mandatului lui Barack Obama la Casa Alba, in ianuarie 2017.
Presedintele american va fi prezent la targul de tehnologie Hannover Messe 2016, unde se va intalni cu cancelarul Angela Merkel pe 24 aprilie, deplasarea in Germania fiind precedata de o vizita in Marea Britanie.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook