Ultima zi a lui Citu ca prim-ministru: marti, 5 octombrie. Motiunea de cenzura va fi votata de PSD, USRPLUS si AUR
Prima motiune de cenzura depusa in Parlament care va fi dezbatuta si votata va fi cea initiata de PSD. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului au decis marti ca motiunea PSD sa fie citita, joi, de la ora 14,00, in plenul reunit, urmand sa fie dezbatuta si votata martea viitoare, de la ora 12,00.
„Motiunea PSD – marti la vot! Guvernul Citu va pleca acasa asa cum am promis!”, a scris Marcel Ciolacu, marti pe Facebook.
Pentru motiunea de cenzura initiata de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotarat sa se astepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusa de premierul Florin Citu referitoare la existenta unui conflict constitutional intre Guvern si Parlament.
Intrebata daca ar merge USR PLUS ar merge la anticipate, presedinta Senatului a precizat ca „toate optiunile sunt pe masa”. Ea a adaugat ca decizia in Biroul National al USR PLUS de marti a fost ca parlamentarii partidului sa voteze prima motiune de cenzura care ajunge la vot.
Intrebata daca ar merge USR PLUS ar merge la anticipate, presedinta Senatului Anca Dragu a raspuns: „Toate optiunile sunt pe masa”.
AUR a precizat ca va vota prima motiune care va ajunge la votul in plenul reunit al Camerei si Senatului.
Marcel Ciolacu a declarat ca PSD merge pe varianta alegerilor anticipate.
In motiunea de cenzura, PSD sustine ca „Guvernarea perdantilor a saracit Romania”, iar ”absorbtia fondurilor europene este la pamant”.
”Sunteti doar buni sa va faceti imagine si doar vindeti promisiuni! Nu ati inaugurat niciun kilometru de autostrada si nu ati lansat niciun proiect de la zero ca sa inceapa lucrarile! Ci doar v-ati asumat marile proiecte de autostrazi si poduri lasate mostenire de PSD! Nimeni nu o sa uite cum zeci de copii au stat in canicula, iar seful CFR Calatori, Ovidiu Vizante, sfida o tara intreaga la telefon! Comunitatile locale au fost condamnate la subdezvoltare! Primariile si Consiliile judetene au fost obligate sa aloce sume uriase pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul Citu nu le-a decontat acesti bani”, se mai arata in document.
PSD mai spune ca „dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria”.
„Guvernul Romaniei nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infractiunea comisa si care a executat si inchisoare pentru fapta sa. Culmea cinismului este ca fostul detinut Citu reprezinta azi, in mod aberant, tocmai Coalitia celor care au promis pentru a accede la putere – uitand apoi sa si voteze! –Legea “fara penali in functii publice”, se mai arata in textul motiunii.
„Fiecare zi cu Guvernul Citu in functie este o inca o zi in care viata romanilor va fi si mai afectata de saracie, dezvoltarea comunitatilor locale blocata, iar viitorul tarii este marcat de o indatorare toxica, care va sacrifica insa generatii intregi! De aceea, astazi, intreg Guvernul Citu trebuie sa plece”, mai arata PSD.
Curtea Constitutionala a admis marti sesizarea Executivului si a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala Guvern – Parlament pe tema motiunii de cenzura, agumentul fiind ca Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constitutie, respectiv obligatia de a comunica Guvernului depunerea motiunii, au declarat pentru News.ro surse din CCR, care au precizat, insa, ca motiunea USR PLUS-AUR isi va continua traseul in Parlament.