externe

Ultimii soldati de la Azovstal sunt evacuati, ei sunt dusi in Rusia. Kiev: „Si-au indeplinit misiunea de lupta. Comandantii au primit ordinul de a le salva viata”

O operatiune de salvare a luptatorilor ucraineni de la uriasa otelarie Azovstal, ultimul punct de rezistenta in fata armatei ruse in portul strategic Mariupol, era in desfasurare marti, conform Kievului, care considera ca acesti soldati „si-au indeplinit” misiunea, relateaza AFP.

Soldatii din garnizoana stationata la Azovstal, dintre care peste 260 au fost deja evacuati luni, „si-au indeplinit misiunea de lupta”, a transmis Statul Major al armatei ucrainene intr-un comunicat, iar comandantii lor au primit ordinul „de a salva viata” celor care raman.

„Din pacate, astazi, Ucraina nu poate debloca Azovstal prin mijloace militare”, a explicat la randul sau Ministerul ucrainean al Apararii pe Telegram.

Ministrul adjunct al apararii din Ucraina, Hanna Maliar a precizat ca „53 de persoane grav ranite au fost evacuate de la Azovstal catre o unitate medicala din Novoazovsk [pe teritoriul Republicii Populare Donetk] pentru ingrijiri medicale”. „Alte 211 persoane au fost duse la Olenivka prin coridorul umanitar. Va fi efectuata o procedura de schimb pentru a se intoarce acasa.”

Autoritatile ucrainene au afirmat saptamana trecuta ca peste 1.000 de soldati ucraineni, dintre care 600 raniti, se aflau in acest complex industrial, adevarat „oras in oras”, cu kilometri de galerii subterane.

Ei s-au retras acolo dupa ce timp de peste o luna au fost supusi asediului asupra orasului Mariupol, atacat de armata rusa de la inceputul razboiului declansat la 24 februarie, si astazi total distrus.

Orasul, aflat la malul Marii Azov, este situat strategic intre Crimeea anexata de Moscova in 2014 si regiunea miniera Donbas (estul Ucrainei), unde se afla doua ‘republici’ separatiste pro-ruse si unde Rusia isi intensifica in prezent ofensiva.

Preluarea totala a controlului asupra orasului, care pare acum inevitabila dupa ordinul dat ultimilor luptatori de la Azovstal, le va permite fortelor ruse sa faca jonctiunea intre Crimeea si Donbas.

„53 de raniti grav au fost evacuati de la Azovstal spre Novoazovsk pentru asistenta medicala, iar alti 211 au fost transportati la Olenivka printr-un culoar umanitar”, a anuntat luni seara, intr-un video, ministrul adjunct ucrainean al Apararii, Ganna Maliar.

Cele doua localitati sunt situate in teritoriul controlat de fortele ruse si pro-ruse in estul Ucrainei, dar luptatorii ar urma sa fie repatriati in teritoriul controlat de Ucraina „in cadrul unei proceduri de schimb”, a precizat ea.

Statul Major ucrainean a confirmat evacuarea acestor 264 de soldati si a precizat in noaptea de luni spre marti ca „operatiunea de salvare a aparatorilor Ucrainei blocati” la Azovstal „continua”, fara a mentiona numarul lor.

Rezistenta lor puternica a impiedicat armata rusa sa preia rapid controlul asupra orasului ucrainean Zaporijia, la 200 de km spre vest, conform Statului Major.

Ministerul rus al Apararii a anuntat luni ca a instaurat o incetare a focului in jurul Azovstal, pentru a permite evacuarea soldatilor ucraineni raniti.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Amsterdam interzice demonstratiile dupa ce „echipe antisemite” i-au atacat pe fanii israelieni care au venit pentru meciul de fotbal Ajax Amsterdam – Maccabi Haifa

Incepand de vineri, timp de trei zile, Amsterdam a interzis demonstratiile, dupa ce suporterii israelieni…

24 de minute ago

Lipsa de respect, pedepsita doar cu 1000 de lei. O femeie din Bucuresti a intrat cu masina in Parcul Central din Targu Jiu pana la Masa Tacerii

O femeie care a intrat, vineri, cu autoturismul, in Parcul Central din Targu Jiu, pana…

2 ore ago

Bataie cu boxul in centrul Bistritei. Politia a dat de urma agresorilor adolescenti care au fost arestati preventiv

Trei adolescenti cu varste intre 16 si 18 ani din Bistrita au fost retinuti pentru…

2 ore ago

Doi soferi de TIR au murit intr-un accident in Caras-Severin

Soferii a doua TIR-uri implicate, vineri, intr-un accident de circulatie intre localitatile Armenis si Sadova…

2 ore ago

Mii de indonezieni au fost evacuati dupa ce un vulcan care a erupt si saptamana trecuta a aruncat in aer o coloana de cenusa de 10 km inaltime

Muntele Lewotobi Laki-laki din Indonezia a erupt de mai multe ori vineri, aruncand in aer…

2 ore ago

In fata liderilor UE, Orban vorbeste in numele „prietenului” Trump: „Americanii vor renunta la acest razboi. Europa nu poate finanta singura acest razboi”

Uniunea Europeana trebuie sa isi regandeasca sprijinul pentru Ucraina dupa victoria lui Donald Trump in…

3 ore ago