UMF Craiova, tentativa de musamalizare a unui grav accident in care au fost implicati studenti: „Toata ziua s-au facut presiuni enorme sa taca din gura si au fost amenintati din toate partile”
Mai multi studenti ai Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Craiova acuza ca sefii universitatii incearca sa musamalizeze un accidebt grav petrecut la unul dintre cursuri. Ei au fost expusi accidental la ultravioletele emise de lampile bactericide din laborator, alegandu-se cu arsuri.
„Au ajuns la urgente, unii cu arsuri grave pe cornee, altii nu mai vad bine cu unul sau chiar cu ambii ochi. Toata ziua s-au facut presiuni enorme sa taca din gura si au fost amenintati din toate partile. Isi bat joc de noi toti din acest sistem”, se arata intr-un mesaj transmis de unul dintre studenti.
Incidentul a avut loc miercuri, 11 octombrie.
Contactata de GdS, conducerea Facultatii de Medicina si Farmacie a confirmat incidentul, insa a transmis ca efectele nu sunt atat de ingrijoratoare.
„Miercuri, in timpul orei de Microbiologie (parazitologie) au fost pornite accidental lampile UV (nu se stie de catre cine)”, a transmis conducerea facultatii.
La un moment dat, profesorul este cel care a remarcat ca lampile UV, care nu ar trebui aprinse decat atunci cand sala este goala, functioneaza. „Studentii si profesorul au fost expusi la ultraviolete pana in momentul in care cadrul didactic a observat. Precizam ca s-a efectuat instructaj in privinta conduitei corecte in laboratoare”, au precizat reprezentantii UMF.
Acestia au adaugat ca leziunile provocate de expunerea accidentala sunt de scurta durata: „Conform instructiunilor si de securitate si sanatate a muncii care au insotit dispozitivele instalate cu ocazia reabilitarii laboratorului, in cazul expunerii accidentale, lumina ultravioleta UV-C poate provoca inrosirea ochilor si a pielii, leziuni total reversibile in maximum 3 zile si fara efecte cronice.”
Un student a relatat pe Reddit Romania cum de nuau sesizat ca lampile sunt aprinse.
„Au o culoare destul de palida, le-am aprins cateva secunde cu profesorul de la laborator dupa ce s-a intamplat incidentul si nu sunt cum ma asteptam, credeam ca o sa aiba o culoare mov purpuriu si ca o sa se observe ca sunt pornite dar au o culare turcuoaz sau un albastru verzui la care daca nu stii exact ca alea sunt lampi UV folosite pentru sterilizare ai zicea doar ‘huh misto neoane ne au pus astia’.
Un student normal nu le-ar putea diferentia fata de neoane normale decat cu experienta precedenta iar efectul le care il dau lampile nu poate fi sesizat instantaneu ca si atunci cand te arzi cu o flacara, din cate am inteles si un cadru didactic ar fi fost afectat deci in timpul laboratorului nu a observat nimeni (mai multe laboratoare pentru ca nu numai o singura grupa s-a ars)”, a relatat studentul.