Un avion de spionaj al SUA s-a PRABUSIT. Unul dintre piloti a fost ucis – VIDEO

externe

Un avion spion american de tip U-2 s-a prabusit marti in California in cursul unei misiuni de antrenament, unul dintre piloti pierzandu-si viata in accident, a indicat US Air Force, potrivit AFP, citata de Agerpres.

Fortele aeriene americane indicasera initial ca ambii piloti reusisera sa se catapulteze si erau teferi si sanatosi. Ulterior, US Air Force a rectificat informatia, precizand ca unul dintre ei si-a pierdut viata.

Avionul U-2, numit de asemenea „Dragon Lady” si conceput pentru a putea zbura la altitudini de pana la 21.000 de metri pentru a spiona teritoriile inamice, este reputat ca fiind unul dintre avioanele cele mai dificile de pilotat din lume.

Veteran al US Air Force, acest tip de aparat a devenit celebru cand unul dintre ele a fost doborat deasupra Uniunii Sovietice in 1960.

Retragerea din dotarea fortelor armate a fost anuntata de mai multe ori. In prezent, ea este prevazuta pentru 2019, avionul U-2 urmand a fi inlocuit printr-o drona de recunoastere Global Hawk, capabila sa urce aproape la aceeasi altitudine (18.000 de metri) si sa ramana in zbor peste 30.000 de ore.

US Air Force dispunea de 33 de aparate U-2 inaintea accidentului, dintre care cinci avioane — de acelasi tip cu cel care s-a prabusit marti — au cate doua locuri, fiind utilizate pentru antrenament. Aviatia militara americana nu a facut inca precizari despre cauzele accidentului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: