Autoritatile indiene l-au acuzat pe un fals guru, pe nume Baba Ramdev, de conduita penala pentru ca si-a promovat medicamentul traditional ayurvedic ca fiind un leac pentru COVID-19, deoarece acesta a fost aprobat doar ca „stimulent al imunitatii”, se arata intr-un dosar de caz analizat de Reuters.
Ramdev, ale carui cure de yoga si produse ayurvedice l-au facut popular in India, Statele Unite si in alte tari, a indus in eroare mii de oameni cu afirmatii potrivit carora medicamentele sale ar putea vindeca si alte boli, cum ar fi tulburarile cardiace si cancerul, se arata in dosar.
Ramdev a incalcat legislatia indiana privind medicamentele „prin inducerea in eroare a publicului larg”, potrivit unui dosar din 16 aprilie, care nu este public si care a fost inaintat unei instante locale din orasul Haridwar, situat in nordul tarii, de catre un organism de reglementare in domeniul medicamentelor.
Un purtator de cuvant al lui Ramdev si al firmei sale, Patanjali Ayurveda, a negat acuzatiile de a face afirmatii inselatoare cu privire la medicamentul pentru COVID-19 si a declarat ca vor clarifica acest lucru in fata instantei. Acesta nu a comentat acuzatiile legate de alte medicamente.
In cererea sa, autoritatea de reglementare solicita o pedeapsa pentru Ramdev de pana la sase luni de inchisoare.
Noul caz din Haridwar, in statul nordic Uttarakhand – unde Ramdev si firmele sale isi au sediul – este cea mai recenta provocare pentru profesorul de yoga care a aparut in emisiuni TV oferind cure de yoga, produse de consum si de sanatate si are milioane de adepti in intreaga lume.
Curtea Suprema din India l-a criticat pe Ramdev intr-un caz separat pentru publicarea de reclame inselatoare la medicamentele sale si a refuzat sa accepte scuzele acestuia.
In cel mai recent caz din Haridwar, autoritatea de reglementare a declarat in fata instantei ca, in timpul pandemiei, Ramdev si-a promovat produsul „Coronil” ca pe un leac, desi „a fost obtinuta permisiunea” pentru acesta doar ca „un stimulent al imunitatii”, se arata in dosar.
Dosarul din Haridwar il acuza, de asemenea, pe Ramdev de inducerea in eroare a publicului intr-o reclama recenta din 2024 pentru un produs numit „Divya Cystogrit”, despre care autoritatea de reglementare spune ca a fost comercializat ca „leacul pentru cancer – Cystogrit”.
Guvernul britanic a declarat joi ca a impus cel mai mare pachet de sanctiuni impotriva…
Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava,…
Mai multi lideri MAGA s-au laudat ca pot admite in sfarsit ca Proiectul 2025 este…
Vineri, de Sfintii Mihail si Gavriil, aproape 1,5 milioane de romani isi celebreaza ziua onomastica,…
Multimi islamiste au dezlantuit joi seara la Amsterdam atacuri violente asupra suporterilor evrei, dupa un…
Un nou raport al Biroului National de Statistica din Italia (ISTAT), publicat joi, arata o…