Un fost general rus care l-a criticat pe Putin a fost gasit mort in circumstante misterioase. Si sotia era moarta langa el
Un fost comandant rus care l-a criticat pe presedintele Putin pentru slaba pregatire a fortei aeriene, pe care a caracterizat-o ca fiind „de mana a treia”, a fost gasit mort alaturi de sotia sa in casa lor din satul Adjievski din regiunea Stavropol. Potrivit informatiilor preliminare, generalul-locotenent Vladimir Sviridov, in varsta de 68 de ani, si sotia sa Tatiana, in varsta de 72 de ani, erau morti de aproximativ o saptamana inainte ca trupurile lor sa fie gasite pe 15 noiembrie, relateaza Kyiv Post.
Canalul rusesc de Telegram Baza a anuntat ca nu au existat semne de violenta si ca nu au fost gasite substante toxice in sangele niciuneia dintre victime, conform testelor preliminare.
„Lucratorii de la serviciul de gaz au facut deja masuratori si nu a fost detectata nicio depasire a concentratiei admise de substante nocive”, a scris Baza.
Acesta a adaugat: „Ce a cauzat moartea lui Vladimir si a Tatianei Sviridov este inca necunoscut”.
Former Russian Commander Who Criticized #Putin Found Dead in Mysterious Circumstances
During his time as commander, Lieutenant General #VladimirSviridov complained about the conditions and poor training of #Russianpilots.https://t.co/G2DUERnWML
— KyivPost (@KyivPost) November 16, 2023
Presa de stat rusa nu a relatat inca despre aceste decese.
Sviridov a fost comandantul Armatei a 6-a a Fortelor Aeriene si de Aparare Aeriana a Rusiei intre 2005 si 2009 si in timpul invaziei rusesti din Georgia din 2008.
In perioada in care a ocupat aceasta functie, el s-a plans de conditiile si de slaba pregatire a pilotilor rusi.
Intr-un interviu, el a declarat: „Un pilot trebuie sa aiba aproximativ 100 de ore de zbor pe an pentru a fi complet pregatit de lupta. Cu toate acestea, timpul mediu de zbor in fortele aeriene este in prezent de 25-30 de ore”.
Cu o alta ocazie, a spus: „Suntem obligati sa numim ofiteri care nu sunt pe deplin pregatiti pentru ca nu exista altii mai buni. Din acelasi motiv trimitem la academiile militare piloti de rangul al treilea. Acest lucru nu s-a intamplat in trecut”.
Inainte de a protesta public, Putin i-a acordat lui Sviridov titlul de „Pilot onorat al Rusiei” in 2005.
Nu este prima moarte misterioasa a unui personaj de anvergura de cand Rusia si-a lansat invazia pe scara larga a Ucrainei.
In februarie, generalul-maior FSB Vladimir Makarov a fost gasit impuscat mortal in locuinta sa de langa Moscova, intr-o aparenta sinucidere, dupa ce a fost demis de Putin.
Iar in ceea ce priveste oamenii de afaceri rusi gasiti morti in ultimii doi ani, sunt atat de multi incat exista o pagina Wikipedia dedicata acestui subiect.