Exista riscul ca Romania sa nu mai aiba, in luna octombrie, resurse financiare pentru functionare, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Resita, Daniel Constantin, copresedinte al proiectului politic Pro Romania.
‘Am tras o concluzie si am tras si un semnal de alarma. Concluzia este ca, din punct de vedere economic, nu ne indreptam catre lucruri prea frumoase, chiar daca indicatorii arata bine la acest moment. Semnalul de alarma este legat de faptul ca, din luna octombrie, Romania risca sa ramana fara bani de functionare.
Sigur ca nu am certitudini, insa sunt din ce in ce mai multe voci din interiorul sistemului, din interiorul ministerelor, mai ales din interiorul Ministerului de Finante, care trag acest semnal de alarma. Este, de fapt, o constatare pe care trebuie sa o coroboram cu ceea ce se intampla in aceste zile, respectiv haosul guvernamental, tot felul de propuneri care se fac in special in aceasta zona, de a atrage cat mai multi bani la bugetul de stat. Cele care vor avea cel mai mult de suferit vor fi, mai ales, companiile mici’, a precizat Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Conform acestuia, printre masurile care ii vor „bulversa” pe romani sunt contul separat de TVA si cresterea accizei la carburant.
Copresedintele proiectului politic Pro Romania sustine ca s-a aflat vineri, la Resita, la invitatia unui grup de resiteni, interesati de constructia unui nou partid.
‘Sunt aici pentru constructia unui partid care nu are un obiectiv imediat, ci unul ce vizeaza alegerile europarlamentare din 2019, atunci cand cred ca vom fi consolidati la nivelul fiecarei organizatii. Am gasit in Caras-Severin oameni care mi-au placut. O parte dintre ei a mai facut politica, dar poate si-ar fi dorit o altfel de politica, iar o alta parte din cei cu care am discutat cuprinde oameni noi, care au decis sa imbunatateasca mediul, comunitatea in care traiesc, iar acest lucru se intampla si in alte judete. Din pacate, in ultimii ani, participarea la vot a fost tot mai mult in scadere, ceea ce inseamna ca sunt tot mai multi oameni nemultumiti’, a spus Daniel Constantin.
Acesta sustine ca, din discutiile purtate in Caras-Severin cu oameni de afaceri, a constatat ca, dupa doar opt luni de guvernare, oamenii sunt extrem de dezamagiti, facand raportul intre ceea ce s-a promis si ceea ce s-a realizat, iar dezamagirea nu se rasfrange doar asupra PSD sau a celor de la ALDE, ci a intregii clase politice.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Statele Unite au acuzat un iranian in legatura cu un presupus complot ordonat de Corpul…
Provincia Punjab din estul Pakistanului a interzis vineri intrarea populatiei in parcuri, gradini zoologice, locuri…
Dupa o cautare care a durat mai multi ani, politia germana a arestat un presupus…
Incepand de vineri, timp de trei zile, Amsterdam a interzis demonstratiile, dupa ce suporterii israelieni…
O femeie care a intrat, vineri, cu autoturismul, in Parcul Central din Targu Jiu, pana…
Trei adolescenti cu varste intre 16 si 18 ani din Bistrita au fost retinuti pentru…