Un fost presedinte propune ca Traian Basescu sa fie anchetat dur de serviciile de informatii

externe

Fostul presedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin a afirmat la TVC21 ca „declaratiile de unire” au fost semnate cu forta si prin mituire si ca presedintele de onoare al Partidului Unitatii Nationale trebuie audiat la Serviciul de Informatii si Securitate (SIS) pentru ca ar submina statalitatea R. Moldova.

Voronin spune ca Basescu cand era marinar „a cazut cu capul de puntea vasului si are probleme”, in timp ce noi ne uitam la el „ca la un om sanatos”, scrie Deschide.md, citat de News.ro.

„Cum sa fii cetatean al R. Moldova si sa nu recunosti acest stat? Dar cine va tine aici? Ai cetatenie romana, ai pasaport romanesc… du-te la mama dracului in Romania si fa acolo ce vrei, uneste-te daca vrei. Dar o sa-i primeasca cineva acolo? Ei trebuie cuiva? Asa cum ne trebuie si noua acest Basescu. De ce nu este invitat Basescu la SIS si intrebat ce cauta el aici, cu ce scop a venit?”, se intreaba Voronin.

El sustine ca guvernarea cauta variante mai ieftine pentru a ajunge in UE si, din acest motiv, nu intervine „la aceste declaratii de unire”.

„Acolo, in Romania, fiecare a doua persoana traieste sub limita saraciei. Guvernarea nici nu a marait, cand cele 14 localitati au semnat declaratii. Aceste declaratii au fost semnate contra plata. Au venit din Chisinau emisari si i-a pus cu forta pe alesii locali sa semneze”, a declarat Voronin”.

Voronin s-a aratat si deranjat de vizita facuta zilele trecute de ministrul Apararii din Romania, Mihai Fifor: „Am vazut ca a venit la Chisinau ministrul Apararii roman, cu o gramada de generali. Ei vor un batalion mixt. Ce, acest batalion sa fie format dintr-un moldovean si 1 000 de romani? Asa batalion a fost si in 1918, atunci cand cei din Sfatul Tarii au fost obligati sa semneze Unirea”, a explicat liderul comunist.

Despre presedintele Dodon Voronin spune ca e nu e doar un „pozor (rusine – n.red) national, dar international”, deoarece este scos din functie ori de cate ori vrea guvernarea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: