Un fugar american a fost prins in Piata Sf. Petru din Roma. Avea la el trei cutite lungi

externe

Politia italiana l-a arestat, saptamana trecuta, pe „cel mai cautat” fugar american. Barbatul a fost prins in Piata Sf. Petru, avand asupra sa trei cutite lungi de 20 cm, a declarat joi o sursa judiciara, potrivit Reuters.

Fugarul, aflat acum in custodia politiei, a fost identificat drept Moises Tejada, care este clasificat drept violent de unitatea de investigatii a serviciului inchisorii de stat din New York.

Barbatul in varsta de 53 de ani figureaza printre cei mai cautati indivizi ai departamentului.

Arestarea a fost anuntata pentru prima data de ziarul italian la Repubblica si confirmata de sursa.

Piata Sf. Petru era plina de pelerini si turisti, Papa Francisc tinand miercuri o audienta generala. Nu era clar daca Tejada, care are condamnari pentru talharie si rapire, a reprezentat vreo amenintare la adresa Papei.

Anchetatorii au constatat ca acesta a sosit recent la Roma din Moldova, petrecand anterior timp in Ucraina, unde le-a spus anchetatorilor ca se afla din 2022 luptand impotriva invaziei ruse, potrivit La Repubblica.

Tejada a fost eliberat conditionat din Sullivan Correctional Facility, o inchisoare de maxima securitate la nord de New York City, in martie 2022. Un mandat de readucere a acestuia in arest pentru incalcarea conditiilor de eliberare conditionata a fost eliberat sapte luni mai tarziu, dupa ce nu s-a prezentat la ofiterul sau de eliberare conditionata.

Autoritatile americane lucreaza la procedurile de extradare din Italia.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: