Presedintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, se asteapta ca Presedintia romana a Consiliului UE sa fie un „esec”. El este indignat ca Guvernul Dancila nu a sanctionat „derapajele” la adresa minoritatii germane.
Intr-un interviu pentru HotNews.ro, Krichbaum s-a aratat revoltat de recentele declaratii anti-germane ale lui Darius Valcov si Liviu Marian Pop, doua figuri reprezentative pentru PSD. El a facut referire la postarea lui Darius Valcov in care presedintele Klaus Iohannis apare in postura lui Hitler, dar si la declaratia recenta a senatorului PSD Liviu Pop, presedintele comisiei de invatamant, potrivit caruia Forumul German ar fi continuatorul unui grup nazist, Grupului Etnic German.
„Recentele derapaje reprezinta apogeul trist al unei dispute care a si-a pierdut simtul masurii. Aceste persoane (Valcov si Pop – n.r.) au devenit intolerabile in functiile pe care le ocupa. Se poate observa ca intensitatea atacurilor continua sa creasca. Totodata, au fost depasite niste linii rosii de mai multe ori, inclusiv prin a critica Forumul German, care a fost prezentat ca fiind continuatorul Socialismului Nationalist. Trebuie notat faptul ca folosirea svasticilor si altor simboluri anti-constitutionale in Germania reprezinta infractiuni. In acelasi timp, un astfel de comportament arata o ignoranta socanta privind istoria. Din moment ce Guvernul Romaniei nu s-a distantat in mod clar de toate acestea, pare rezonabil sa presupunem ca accepta in mod deliberat, daca nu le si controleaza,” a spus Kirchbaum.
„Drept urmare, (aceste fapte) provoaca daune grave asupra bunelor relatii germano-romane,” a adaugat el
Intrebat cum vede aceste comportamente in contextul in care Romania va prelua presedintie Consiliului Uniunii Europene, el a raspuns:
„Pe langa afectarea bunelor relatii germano-romane, acest lucru duce la o si mai mare pierdere de prestigiu pentru guvernul Romaniei la nivel international. In plus, din cauza evenimentelor prilejuite de revocarea Laurei Kovesi si a faptului ca au fost modificate legile anti-coruptie, Romania se afla sub atenta supraveghere a Comisiei Europene. Astfel, pentru mine este foarte clar ca MCV nu poate fi incheiat.
Pentru Presedintia Consiliului Uniunii Europene care urmeaza (in 2019 – n.r.), acestea nu sunt semne bune. Presedintia pare a esua chiar inainte sa inceapa.”
In continuare, intrebat cum vede viitoarea presedintie a UE detinuta de Romania, avand in vedere modificarile la legislatia din domeniul justitiei si protestele din 10 august, Krichbaum a avertizat ca investitorii germani sunt „descurajati”:
„Presedintia UE este o oportunitate uriasa pentru Romania daca este folosita in mod intelept. Din nefericire, in acest moment nu pare a fi acesta cazul. Luand in considerare multiplele probleme europene, am avea nevoie de o presedintie a Consiliului care sa fie respectata la scara larga.
De asemenea, recentele evenimente nu trebuie sa fie subestimate: investitorii germani sunt descurajati. Statul de drept este subiectul ingrijorarilor. Ceea ce imi da sperante in acelasi timp este faptul ca mare parte a populatiei romane este pro-europeana si demonstreaza public acest lucru.”
Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…
Un numar record de cetateni nord-coreeni au sosit in Rusia in al treilea trimestru al…
Fostul comisar-sef din cadrul IGPR Marius Badea, acuzat de mai multe fapte, intre care instigare…
Deputatul USR de Timis, Catalin Drula, care deschide lista candidatilor partidului pentru un nou mandat…
Un portret al matematicianului englez Alan Turing a devenit prima opera de arta realizata de…
Viktor Orban si Volodimir Zelenski au adus joi la Budapesta confruntarea lor de lunga durata,…