Un lider din PNL doreste demiterea lui Claudiu Nasui. A votat ca PNL sa sustina motiunea PSD impotriva ministrului USRPLUS

politica

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat luni ca unul dintre membrii conducerii PNL a votat impotriva deciziei partidului de a nu sustine motiunea simpla initiata de PSD impotriva ministrului Economiei, Claudiu Nasui. Biroul Executiv al PNL este format din 37 de membri.

„Astazi am luat o decizie in biroul politic in care am mandat senatorii PNL sa voteze impotriva motiunii initiate de PSD. A existat, a fost un vot impotriva in cadrul Biroului Executiv, nu va dau indentitatea pentru ca e democratie in partid”, a declarat Orban.

Motiunea simpla a social-democratilor impotriva ministrului Economiei, Claudiu Nasui, va fi depusa, miercuri, la Senat, a anuntat presedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Biroul Politic Executiv al PNL este format din 37 de membri. Vezi aici lista completa a conducerii PNL.

„Va fi dezbatuta si votata saptamana viitoare”, a afirmat Ciolacu, marti, intr-o conferinta presa.

Deputatul PSD Ioan Mang a declarat joi ca motiunea simpla depusa de PSD la Senat impotriva ministrului Economiei, Claudiu Nasui, are sanse foarte mari sa treaca, avand in vedere ”ingroparea economiei romanesti” si nemultumirile sectorului economic.

„‘Daca o putere straina, ostila, si-ar fi propus sa destabilizeze economia nationala si productia romaneasca, cea mai rapida cale de a realiza acest obiectiv ar fi fost sa-l puna pe Claudiu Nasui ministru la Economie.’ Asa incepe textul motiunii,” a declarat joi, in conferinta de presa, deputatul Ioan Mang.

In motiune sunt mentionate zece motive pentru care Nasui ar trebui sa plece din functia de ministru, dintre care Mang a precizat cateva: lipsa oricarei strategii pentru sustinerea industriei romanesti, blocarea Masurii 3, fonduri europene pentru investitii, amanarea aplicarii ajutorului de stat pentru HoReCa, eliminarea voucherelor de vacanta, blocarea schemei de promovare a exporturilor romanesti.

„Sa blochezi toate programele de stimulare si sustinere a industriei si a firmelor romanesti, sa pui pe butuci turismul romanesc, sa anulezi toate actiunile de sustinere a exporturilor romanesti si sa pregatesti scoaterea la vanzare pe doi lei, in plina criza economica, a celor mai profitabile companii ale statului inseamna sa ingropi economia nationala. Pentru a intelege dimensiunea dezastrului economic, provocat in doar 70 de zile de ministrul Nasui, este suficienta mentionarea unei singure cifre: 100 de milioane de euro pe zi. Aceasta este pierderea inregistrata de companiile romanesti in fiecare zi cu Nasui la Economie”, se arata in textul motiunii, citata de Ioan Mang.

In calitate de vicepresedinte in Comisia pentru industrii si servicii, Mang a afirmat ca a primit numeroase mesaje, a avut discutii cu multi antreprenori din industria usoara, mai ales, fiind cei mai afectati.

„Avem legaturi stranse cu cei din industrie, din HoReCa si cunoastem nemultumirile lor: lipsa sustinerii reale, nu doar prin ordonante, pe hartie, ci si banii cuveniti. Ordonanta spune ca se vor da. Nu s-a dat nimic. Noi l-am invitat pe Nasui, de cateva saptamani il tot invitam, sa vina in fata comisiei, tot amana de la o saptamana la alta. Personal, nu mi-a placut prestatia lui si am votat impotriva lui in cadrul audierilor in fata comisiilor. Inclusiv la votul de investitura, la al treilea scaun de langa mine erau deputati PNL care mi-au spus: ‘Daca voi, PSD-istii, il mai intrebati mult, nu il mai votam nici noi.’ Pentru ca la raspunsurile lui, el de fapt lovea in PNL. Cred ca sunt sanse sa treaca motiunea”, a conchis deputatul Mang.

El a mai adaugat insa un argument. „Avem fabrici de masti care vand mastile la Jandarmeria italiana. Fabrici care fac export si Guvernul roman nu cumpara de la ei. Asta apropo de incurajarea economiei romanesti”, a spus deputatul PSD.

Motiunea simpla impotriva ministrului Economiei, intitulata „O Romanie in agonie cu Nasui la Economie” a fost depusa miercuri de PSD si va fi dezbatuta si votata saptamana viitoare, in Senat.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: