Un lider PNL acuza PSD de „marxism-leninism”: „Astfel de masuri anuntate depasesc o linie rosie si nu vor fi adoptate atata vreme cat PNL se afla la guvernare”
Deputatul PNL Sebastian Burduja, vicepresedinte in comisia de buget-finante din Camera Deputatilor, a criticat dur, miercuri, in emisiunea Talk News de la Profit TV, afirmatiile facute de ministrul Finantelor, Adrian Caciu, intr-un interviu, privind o modificare a Codului Fiscal, in sensul taxarii proprietatii. ”Astfel de masuri anuntate depasesc o linie rosie si nu vor fi adoptate atata vreme cat PNL se afla la guvernare”, a atras atentia Burduja.
”Asteptarea romanilor este ca noi sa guvernam in aceasta coalitie cu ochii la nevoile de zi cu zi ale romanilor. (..) Am auzit, de exemplu, ca ne dorim cresterea pensiilor cu 40%. Foarte bine, trebuie sa livreze acest obiectiv, daca si l-au anuntat public colegii nostri si le stam la dispozitie”, a spus Sebastian Burduja.
El a precizat, despre declaratiile ministrului Finantelor Publice, privind modificarea Codului Fiscal, ca sunt ”nepotrivite, nu au fost discutate inainte si orice astfel de stiri aruncate in piata nu fac decat sa bulverseze mediul economic si investitorii si traiectoria de crestere economica a Romaniei”.
Sebastian Burduja a mai aratat ca orice idei de genul modificarii Codului Fiscal sau a introducerii de noi taxe trebuie discutate si in coalitie si intr-un cadru privat, cu partenerii din mediu privat, cu patronatele, cu sindicatele, pentru ca altfel nu face decat sa bulverseze intreg mediul privat.
”Amintiti-va de idei crete de acum patru sau cinci ani, impozitul pe gospodarie, reforma Pilonului II, Pilonul III, iar se vorbeste despre asta”, a mai comentat Burduja, aratand ca, ”dincolo de interesele electorale ale partidelor ar trebui sa primeze interesele romanilor si cum dezvoltam Romania”.
El a criticat si declaratia ministrului Finantelor privind ingrijorarea pentru ”apetenta romanilor pentru proprietati sau bunuri”. ”Astfel de afirmatii sunt in contradictie flagranta cu principiile liberale si ale PNL si cu interesele economice ale Romaniei. Ma surprind si sper ca ele vor fi revizuite cat mai curand de domnul ministru Caciu”, a mai afirmat el.
”Un socialism impins spre marxism-leninism”, a adaugat Burduja, citat de news.ro.
Deputatul PNL a mai afirmat ca este normal ca cele doua partide, PNL si PSD, sa aiba diferente de opinie, insa, in opinia sa, ”astfel de masuri anuntate depasesc o linie rosie si nu vor fi adoptate atata vreme cat PNL se afla la guvernare, pentru ca are premierul si are toate parghiile pentru a incuraja mediul privat”.
Ministrul Finantelor, Adrian Caciu a anuntat, miercuri, intr-un interviu acordat Hotnews, modificarea Codului fiscal, de la jumatatea anului, in ideea de a intra in vigoare din 2023, dupa ce va exista o dezbatere cu toti actorii implicati.
Ministrul a spus ca, pe zona de taxare a proprietatilor, este posibil ca persoanele fizice care au mai multe apartamente, de exemplu, sa plateasca mai multi bani, precum si cei care au mai mult de doua masini.