life

Un muzeu din Glasgow anunta ca sculptura lui Auguste Rodin, in valoare de 3 milioane de lire sterline, a disparut

O statuie a sculptorului francez Auguste Rodin, care face parte din celebrul sau grup Les Bourgeois de Calais, este in prezent „nelocalizata” in colectiile de arta din Glasgow, au declarat oficialii muzeului.

Sculptura din ipsos, cumparata de muzeul din Glasgow de la artist in 1901, a fost expusa in Kelvingrove Park intre 25 iunie si 30 septembrie 1949, potrivit Glasgow Life, organizatia care se ocupa de multe dintre spatiile culturale ale orasului scotian. Dar, de atunci, pare sa se fi pierdut, transmite The GuardianThe Guardian.

Potrivit Comitetului Rodin, care pastreaza un catalog al operelor artistului din intreaga lume, sculptura de 2 metri il reprezinta pe Jean d’Aire, una dintre figurile grupului de la Calais.

Directorul muzeului, Jerome le Blay, a declarat pentru AFP ca disparitia este „regretabila, dar trebuie pusa in contextul vremurilor”, deoarece lucrarile din ghips nu starneau prea mult interes in anii 1940. El a estimat ca valoarea operei in prezent ar fi de aproximativ 3,5 milioane de euro (3 milioane de lire sterline).

Statuile din bronz ale celor sase Bourgeois de Calais, care celebreaza sacrificiul demnitarilor locali in timpul asediului orasului din nordul Frantei de catre armatele engleze in timpul razboiului de o suta de ani, au fost comandate de municipalitate si dezvelite in 1895. Numeroase versiuni din bronz si ghips ale statuii exista in intreaga lume.

Statuia disparuta a „suferit daune” in momentul expozitiei in aer liber din 1949, potrivit Glasgow Life.

Comitetul Rodin crede ca ar fi putut avea aceeasi soarta ca si o alta statuie a artistului, reprezentand pe Ioan Botezatorul, care a fost expusa in aceeasi perioada la Kelvingrove. Aceasta s-a rupt, iar ramasitele sale sunt depozitate la Centrul de Resurse al Muzeului din Glasgow.

Le Blay spera ca ramasitele piesei „nelocalizate” ar putea fi gasite in arhive la o data ulterioara.

Aproximativ 1.750 de alte obiecte au disparut din muzeele scotiene, inclusiv monede de aur legate de regina Maria I a Scotiei, care a domnit in secolul al XVI-lea, potrivit Times.

De asemenea, British Museum a recunoscut recent furtul a mii de obiecte din rezervele sale, ceea ce a dus la demisia directorului sau.

Museum Wales, institutia care administreaza sapte muzee nationale din Tara Galilor, a descoperit ca ii lipsesc 2.000 de obiecte, potrivit BBC. Organizatia sustine ca este posibil ca multe dintre obiecte sa fi fost pur si simplu ratacite sau clasificate gresit si ca acestea ar putea fi gasite pe masura ce verificarea inventarului avanseaza.

Urmareste-ne si pe:
Karina Macovei

Share
Published by
Karina Macovei

Recent Posts

Zelenski spune ca vrea ca razboiul sa se incheie in 2025, prin „mijloace diplomatice”

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…

5 ore ago

La 1.000 de zile de razboi, liderii G7 accentueaza sanctiunile la adresa Moscovei: „Rusia ramane singurul obstacol in calea pacii”

Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…

6 ore ago

Infractiuni contra minorilor: O retea internationala desfiintata in Franta, peste 10.000 de suspecti identificati

Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…

5 ore ago

Cum a devenit traficul de droguri o „cauza nationala” in Franta

Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…

5 ore ago

Un avion al companiei americane Southwest, lovit de un glont cand se pregatea sa decoleze pe aeroportul din Dallas, Texas

Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…

6 ore ago