Un nou atac. Procuroarea lui Dragnea este cercetata de Inspectia Judiciara. Lancranjan se face vinovata ca l-a contrazis pe Tudorel Toader
Procurorul DNA Alexandra Lancranjan este cercetata disciplinar de catre Inspectia Judiciara pentru a ca indraznit sa il contrazica pe ministrul Justitiei, Tudorel Toader, anunta Antena 3.
Inspectia Judiciara s-a autosesizat, urmand sa se stabileasca daca Lancranjan a savarsit vreo abatere disciplinara. Daca va fi gasita vinovata, Lancranjan ar putea fi suspendata din functie.
Alexandra Lancranjan, procurorul DNA care instrumenteaza dosarul Tel Drum, i-a dat sambata o replica pe Facebook ministrului Justitiei.
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a afirmat, sambata, ca abuzul in serviciu nu este incriminat in mod distinct in Codul penal din Germania, dar calitatea de functionar public sau european apare ca element de agravare in cazul mai multor infractiuni. Toader sustine ca si in Codul Penal din Romania sunt incriminate fapte concrete prin care functionarul public abuzeaza de pozitia pe care o are si enumera cercetarea abuziva, purtarea abuziva si falsul intelectual.
Reactia ministrului vine dupa precizarile Ambasadei Germaniei care a anuntat vineri ca abuzul in serviciu este reglementat in Germania prin mai multe legi fiscale, din dreptul disciplinar si din Codul Penal.
Procurorul DNA Alexandra Lancranjan a scris, sambata, pe Facebook, ca in Germania, sunt foarte multe articole in Codul Penal care reglementeaza actiuni specifice ale functionarilor publici fara a le denumi abuz in serviciu. Aceasta spune ca ministrul Justitiei ar fi trebuit sa citeasca ”pana la capat” Codul Penal german si sa argumenteze ”fara a denatura realitatea juridica”. Toader si Lancrajan au avut un schimb de replici prin intermediul retelei de socializare.
Tudorel Toader a postat, sambata, un mesaj pe pagina sa de Facebook in care afirma ca ”abuzul in serviciu nu este incriminat in mod distinct in Codul Penal din Germania”.
”Calitatea de functionar public sau european apare, insa, ca element de agravare, in cazul mai multor infractiuni, precum: inselaciune, frauda in care domeniul subventiilor, abuz de incredere, fals intelectual, falsificarea inregistrarilor tehnice, falsificarea de date cu forta probanta, constrangere, vatamarea corporala in exercitarea unei functii publice, obtinerea de declaratii prin forta, urmarirea penala a persoanei nevinovate, punerea in executare a unei sanctiuni impotriva unei persoane nevinovate, abuzul de incredere in afacerile externe, incalcarea secretului oficial, incalcarea secretului fiscal, determinarea subordonatilor la savarsirea unei fapte penale, abuzul sexual savarsit prin abuz de functie etc”, scrie Toader in mesaj.
Ministrul Justitiei afirma ca ”si in Codul Penal din Romania sunt incriminate fapte concrete prin care functionarul public abuzeaza de pozitia pe o are, precum: cercetarea abuziva, purtarea abuziva, falsul intelectual etc”.
Ulterior, Toader a postat o completare: ”Cine vrea si poate, lesne intelege diferentele dintre elementele constitutive ale infractiunilor din art.266 C penal german si art.297 C penal roman ! In acest sens, in scurt timp, va fi disponibil „Codexul penal european”, in curs de aparitie la editura C H Beek !”.
La randul ei, procurorul Alexandra Lancranjan a reactionat cu o noua postare pe Facebook: ”Cine vrea si poate, lesne intelege ca Art.266 C.pen.german incrimineaza conduite intr-o paleta mult mai larga ca legiuitorul roman. Ba mai cuprinde si incalcarea unor obligatii ce decurg dintr-o conventie. Si nu are nici prag. Iar pentru aceasta constatare este suficienta Teoria generala a dreptului, anul I”.