Un nou derapaj autoritarist in Polonia. PiS profita de pandemie si vrea sa prelungeasca cu doi ani mandatul presedintelui
Partidul Lege si Justitie (PiS), aflat la guvernare in Polonia, a propus amendarea Constitutiei in sensul extinderii cu doi ani a mandatului presedintelui Andrzej Duda din cauza amenintarilor legate de pandemia de coronavirus, a transmis miercuri Reuters, citata de Agerpres.
Potrivit propunerii, alegerile prezidentiale prevazute pentru data de 10 mai ar urma sa fie anulate. Constitutia poloneza stipuleaza ca mandatul prezidential are durata de cinci ani, iar potrivit amendamentului aceasta va fi extinsa la sapte ani. De asemenea, un presedinte in exercitiu nu ar avea dreptul de a candida pentru un nou mandat.
”Starea actuala de pericol pentru securitatea publica si consecintele asteptate justifica a schimbare a Constitutiei in desfasurarea mandatului presedintelui”, au scris parlamentarii in proiectul de lege semnat de PiS.
In jurul scrutinului prevazut pentru 10 mai planeaza incertitudinea, pe fondul restrictiilor de circulatie a persoanelor, masura introdusa de catre autoritatile poloneze pentru a limita cat mai mult propagarea noului coronavirus.
Pana in prezent, PiS a afirmat ca doreste ca alegerile sa aiba loc conform calendarului initial, dar prin introducerea votului prin corespondenta in locul organizarii de sectii de vot, pentru a reduce riscul de contagiune in randul alegatorilor.
Opozitia a acuzat PiS ca isi urmareste interesele politice in dauna sanatatii publice, in contextul in care sondajele de opinie arata ca Andrzej Duda ar castiga scrutinul din 10 mai.
Deocamdata nu este clar daca propunerea PiS de amendare a Constitutiei ar obtine sprijin suficient in parlament.