Un nou pas spre invazia totala, Moscova nu recunoaste suveranitatea Ucrainei: „Regimul ucrainean nu ii reprezinta pe toti oamenii care traiesc pe teritoriul statului”
Ministerul de Externe de la Moscova a chemat marti ‘celelalte state sa urmeze exemplul’ Rusiei si sa recunoasca independenta regiunilor separatiste din estul Ucrainei, transmite France Presse, citata de Agerpres.
‘Recunoasterea republicilor populare Donetk si Lugansk (este) necesara si singura decizie posibila’ in conditiile actuale, a transmis ministerul intr-un comunicat, a doua zi dupa ce presedintele Vladimir Putin a recunoscut independenta acestor doua teritorii.
Potrivit agentiei Interfax, preluata de Reuters, ministrul de externe Serghei Lavrov a pus la indoiala dreptul la suveranitate al Ucrainei intrucat, potrivit lui, guvernul de la Kiev nu reprezinta toate partile constituente ale tarii.
‘Daca vorbim despre principiul suveranitatii si integritatii teritoriale, unul dintre documentele cheie (…) este Declaratia asupra principiilor de drept international cu privire la relatiile prietenesti dintre popoare’, a afirmat Lavrov, referindu-se la o rezolutie ONU din 1970.
El a acuzat Ucraina ca incalca acest principiu incepand din 2014, cand presedintele sprijinit de Moscova a fost inlaturat de la putere si inlocuit cu un lider prooccidental, dupa care Rusia a reactionat anexand peninsula Crimeea si sustinand insurgenta in cele doua regiuni estice separatiste.
‘Nu cred ca cineva poate pretinde ca regimul ucrainean, incepand de la lovitura de stat din 2014, ii reprezinta pe toti oamenii care traiesc pe teritoriul statului ucrainean’, a mai afirmat Lavrov.