Un oficial rus face apel la lansarea unui „covor de bombe” peste Kursk, regiune a Rusiei. Un propagandist pluseaza si cere o lovitura nucleara

externe

bomba

Un politician rus a cerut la televiziunea de stat aruncarea unui „covor de bombe” asupra regiunii Kursk, pe fondul incursiunii masive a Ucrainei, care a ocupat pana acum cel putin 92 de asezari acolo in doua saptamani, relateaza Newsweek.

Fosta deputata a Dumei de Stat Natalia Narotcinitkaia a facut aceste comentarii in timpul unei aparitii pe canalul de stat rusesc Canal 1.

„Cred ca dupa tot ce s-a intamplat in regiunea Kursk, ar trebui sa ne razbunam!”, spune ea. „Ele [fortele ucrainene] ar trebui sa fie inconjurate si totul ar trebui distrus! Doar un covor de bombe, intelegi? Sper ca se pregatesc pentru asta”, a continuat ea.

De cand Kievul si-a lansat incursiunea surpriza in Kursk, care se invecineaza cu regiunea Sumi a Ucrainei, fortele ucrainene au preluat controlul asupra a 1.250 de kilometri patrati din teritoriul rusesc si a 92 de asezari, a declarat luni presedintele Volodimir Zelenski.

Amploarea ofensivei este semnificativa – se spune ca Ucraina a ocupat acum mai mult teritoriu in regiunea Kursk de cand si-a lansat incursiunea pe 6 august decat a capturat Rusia in Ucraina de la inceputul anului. De asemenea, este prima data cand trupe straine au ocupat teritoriul Rusiei de la al Doilea Razboi Mondial.

Zeci de mii de locuitori din Kursk au fost evacuati din casele lor.

Comentariile lui Narotcinitkaia vin dupa ce propagandistul Serghei Mardan, a prezentat posibilitatea unui atac nuclear asupra Kursk la emisiunea „Soloviov in Direct”.

La cateva zile dupa incursiune, Mardan a spus ca el crede ca lumea ar fi „suparata” daca Rusia va folosi arme nucleare ca raspuns la ofensiva din Kursk, dar ca publicul va intelege in cele din urma ca este o decizie logica.

„Si in ceea ce priveste toate opiniile care s-au discutat in ultimii doi ani despre imposibilitatea unui atac nuclear al Rusiei, care ar putea fi consecintele, care ar putea fi reactia Occidentului si a Sudului global… Ei bine, in in aceasta situatie, personal sunt absolut convins ca reactia va fi… Ei bine, toti vor fi suparati, desigur, un pic, dar in general vor spune: E logic”, a spus Mardan.

„Prin urmare, un scenariu in care este lansata o lovitura impotriva instalatiilor militare [ucrainene] cu utilizarea focoaselor nucleare inceteaza sa fie doar teorie, inceteaza sa fie putin probabil”, a mai spus el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: