Un prim pas care anunta o alianta puternica. USR si partidul lui Ciolos isi unesc fortele pentru a impune demiterea politrucilor din fruntea TVR
Presedintele USR, Dan Barna, si liderul Miscarii Romania Impreuna, Dacian Ciolos, au initiat o actiune comuna, semnand in premiera o comunicat de presa comun in care condamna comportamentul sefei TVR, Doina Gradea, fata de jurnalistii postului public. Cele doua formatiuni solicita demisia Doinei Gradea.
„Este deosebit de toxic pentru Romania faptul ca majoritatea PSD-ALDE din Parlament incearca subordonarea editoriala a canalului public, folosind mecanismul dependentei financiare a televiziunii publice fata de Parlament prin alocarea bugetului anual.
Directorul general al TVR, Doina Gradea, considera ca angajatii postului public trebuie sa fie recunoscatori PSD, pentru ca PSD le-a acordat un buget mare anul acesta si lasa sa se inteleaga ca libertatea editoriala este negociabila atunci cand coalitia majoritara aproba finantarea televiziunii publice.
De asemenea, din dezvaluirile aparute astazi reiese ca un reporter al TVR este insultat de catre directorul general TVR, Doina Gradea, cu apelativul ”cap de porc” pentru ca ii adreseaza intrebari incomode primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.
Tot doamna Gradea spune ca angajatii ar trebui ”taiati”, deoarece nu-si vad interesul, sunt ”hateri innascuti”, lovind in cei care sunt la putere si care le dau bani. ”Interesul” TVR, asadar, este acela de a raspunde la comenzile PSD pentru ca PSD imparte bugetul.
Aceste dezvaluiri din televiziunea publica arata o situatie revoltatoare: TVR este indreptata intr-o zona de subordonare editoriala in fata coalitiei de guvernare de chiar directorul ei. Jurnalistii sunt intimidati pentru ca nu se comporta slugarnic cu puterea. Dar definitia meseriei de jurnalist intr-o democratie nu este aceea de a fi slugarnic si nici aservit clientelei politice! Probabil ca ne-am obisnuit prea mult cu derapajele si ne-am indepartat de definitia corecta.
Televiziunea publica pare sa isi abandoneze misiunea de a fi in slujba cetatenilor. In acest moment este limpede pentru toti ca actuala putere, cu bani publici, a cumparat si isi aserveste TVR.
Consideram ca presiunile editoriale din televiziunea publica trebuie sa inceteze imediat iar directorul general, Doina Gradea, trebuie sa-si dea demisia pentru ca a ales sa serveasca puterea politica in detrimentul informarii corecte a publicului”, se arat intr-un comunicat de presa comun semnat de Dan Barna si Dacian Ciolos.
jurnalisti respectati ai TVR, precum Ramona Avramescu, Alex Costache sau Adelin Petrisor au semnat un protest fata de comportamentul abuziv al politrucilor impusi de PSD in fruntea postului.
Realizatorul emisiunii „Starea natiei”, Dragos Patraru, a dat publicitatii, joi, o inregistrare in care Doina Gradea o numeste „cap de porc” pe o jurnalista care a indraznit sa-i puna intrebari deranjante Gabrielei Firea.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.