Un tanar care a lucrat ani buni in Guvernul PSD da din casa: „Cinci metode prin care se fraudeaza angajarile la stat”
Cristian Botan, un tanar angajat, in 2012, direct de catre Victor Ponta in cadrul Guvernului, dezvaluie acum cum se fraudeaza angajarile la stat.
Botan a creat, in 2o12, un site de recrutare in administratie, PublicJob.ro. In urma unei scrisori adresate premierului de atunci, Victor Ponta, el a fost angajat in cadrul guvernului.
Tanarul a fost mentinut de catre Dacian Ciolos in echipa guvernamentala, insa s-a trezit dat afara, in ianuarie, chiar de catre colegii de partid ai lui Ponta fiind acuzat ca a „colaborat cu tehnocratii”.
Dupa cinci ani petrecuti in cadrul Executivului, Botan dezvaluie acum adevarul despre angajarile la stat. Iata ce a postat pe Facebook:
„Cum se fraudeaza angajarile la stat:
In ultimii 5 ani am urmarit indeaproape concursurile de angajare in administratie. Pentru incurajarea transparentei si combaterea situatiilor frecvente de favoritism si nepotism, in 2012 am creat platforma PublicJob.ro, adoptata ulterior de Guvern drept posturi.gov.ro, unde sunt centralizate aproape toate angajarile si promovarile din sectorul public.
Contrar traditiei, fara a costa cateva milioane de Euro, portalul posturi.gov.ro a devenit cel mai accesat site guvernamental, cu mai bine de 2.3 milioane vizitatori unici si 68 milioane vizualizari ale anunturilor. A fost recunoscut drept exemplu de buna practica in cadrul Conferintei Internationale Anti-Coruptie din Brazilia (2012), la Summitul Open Government Partnership de la Londra (2013), iar ca urmare a crearii acestuia am avut onoarea de-a fi inclus in topul New Europe 100 al celor mai importanti inovatori din Europa Centrala si de Est, realizat in parteneriat de Res Publica, Google, Financial Times s.a. (2014).
In ciuda acestor succese, site-ul nu poate rezolva problema fundamentala cu care ne confruntam in sectorul public, respectiv angajarea oamenilor nu pe baza lucrurilor pe care le cunosc, ci pe baza a cine ii cunoaste si ii recomanda. Mai jos sunt doar cateva dintre modalitatile prin care se faciliteaza fraudarea concursurilor de angajare in institutiile publice:
Metoda #1: Timpul alocat pentru inscrieri – se stabileste un interval cat mai scurt pentru depunerea dosarelor, astfel incat concurenta sa fie cat mai redusa. Acest interval este uneori de numai 5 zile, incluzand sfarsitul de saptamana. Raman astfel 3 zile in care candidatii de buna-credinta trebuie sa vada anuntul, sa-si adune documentele necesare dosarului si sa se deplaseze fizic la institutie pentru a-l depune. Ca regula de lucru, e mult mai simplu sa fraudezi un concurs cu 3 candidati, decat unul cu 39 (apropo de postul de la Senat despre care v-am scris cu cateva zile in urma).
Metoda #3: Studiile necesare – se aleg domenii de studiu care n-au nimic de-a face cu activitatea functiei pentru care se organizeaza concursul. Spre exemplu, pentru functia de inspector la Compartimentul Relatii cu Publicul al unei primarii din judetul Iasi se admit studii superioare in domeniul geografie. La fel si pentru functia de consilier la Compartimentul Evidenta Asigurati, Carduri si Concedii Medicale dintr-o casa judeteana de asigurari de sanatate.
Metoda #3: Documentele necesare pentru dosar – se solicita adeverinte, certificate, atestate sau diplome a caror obtinere depaseste calendarul stabilit pentru depunerea dosarelor. In absenta acestor documente, dosarul este respins, iar ca o „pura coincidenta” este destul de probabil ca unul dintre contracandidati sa aiba deja toate aceste documente pregatite.
Metoda #4: Subiectele pentru proba scrisa – se stabileste o bibliografie cat mai complexa, menita a descuraja candidatii de buna-credinta. Spre exemplu, pentru un post de director general in cadrul unui minister (concurs care se desfasoara in aceasta perioada, de altfel), bibliografia cuprinde 29 legi, hotarari de guvern, ordine de ministru si regulamente europene. Am facut un exercitiu simplu si am adaugat toate cele 29 documente in acelasi fisier Word, cu font Times New Roman de 12, la spatiere de un rand. Rezulta 2.377 pagini (898.741 cuvinte, 5.489.741 semne) pe care trebuie sa le inveti in cele 12 zile stabilite intre momentul in care postul a fost scos la concurs si ziua in care sustii proba scrisa, adica o medie de 198 pagini/zi. Daca totusi te incapatanezi sa incerci, atunci ia in calcul faptul ca este destul de posibil ca unul dintre contracandidatii tai sa aiba deja cele cateva subiecte de concurs posibile, adica va invata cam o pagina pe zi, iar acest lucru ii va fi mai mult decat suficient pentru a obtine punctaj maxim la proba scrisa.
Metoda #5: Interviul – se departajeaza candidatii chiar si la doar cateva puncte, suficiente insa pentru ca postul sa mearga in directia prestabilita. O situatie interesanta este aceea in care unul dintre candidati lucreaza deja in institutie sub o forma contractuala (detasat, angajat temporar s.a.) si se prezinta pentru a fi intervievat ‘independent’ de oameni care-i sunt deja colegi de cateva luni sau uneori chiar de cativa ani. Contestatia fata de rezultatul interviului este inutila, dat fiind ca nu poti compara prestatia ta fata de cea a contracandidatului care a obtinut postul.
Acestea sunt doar cateva dintre modalitatile simple prin care angajarile in sectorul public sunt fraudate. Daca astazi ne este dat sa remarcam starea precara a sistemului nostru de sanatate, absenta autostrazilor, conditiile deficitare din invatamant, calitatea scazuta a serviciilor prestate de institutiile noastre publice, daca nu exista jurnal de stiri in care sa nu fie prezentat cel putin un caz de coruptie, atunci toate acestea sunt in fapt consecintele principiilor gresite pe baza carora se obtin posturile la stat.
Avem nevoie de o reforma substantiala a administratiei, cu accent pe transparenta, evaluarea performantei si implementarea noilor tehnologii. In absenta unei astfel de reforme, Romania va ramane in continuare – asa cum spunea cineva – „tara matusilor, tara soacrelor, tara nepotilor, tara cumnatilor”. Pentru aceasta reforma voi milita in continuare din afara sau din interiorul Palatului Victoria, in functie de interesul si intelepciunea celor aflati in Guvern”, a scris Cristian Botan.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook