Un traficant roman de migranti infunda puscaria in Ungaria. A fost prins transportand sapte sirieni catre Austria
Un tribunal din orasul Sarvar din vestul Ungariei a condamnat definitiv un roman la trei ani de inchisoare si la interdictia de a intra in tara timp de sase ani pentru ca, luna trecuta, a transportat sapte sirieni, inclusiv un copil de doi ani, la granita cu Austria, a anuntat marti procuratura din judetul Vas, potrivit agentiei de presa MTI, citata de Agerpres.
Traficantul i-a preluat pe migranti, care se aflau ilegal in Ungaria, la 23 iulie in apropierea orasului Morahalom din sudul tarii, potrivit procurorului-sef adjunct, Tamas Szekely. Barbatul a transportat cinci dintre persoane pe locurile de pasageri, iar alte doua in portbagaj.
Politia a oprit masina in apropiere de satul Karako, a precizat procurorul.
Cu cateva zile inainte, acelasi barbat fusese oprit de politie in timp ce transporta cinci migranti ilegali spre granita de vest, a mai spus el.