Ungaria anunta data exacta cand se va confrunta cu varful epidemiei. Romania a efectuat de doua ori mai multe teste
Expertii se asteapta ca varful epidemiei de COVID-19 sa se produca in Ungaria in ziua de 3 mai, a declarat prim-ministrul Viktor Orban, intr-un mesaj video postat duminica pe pagina sa oficiala de Facebook, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Premierul Orban, care a vizitat un spital, a mai afirmat ca, pana la acel moment, Ungaria va dispune de 5.000 de aparate de ventilatie mecanica, fata de putin peste 2.000 in prezent.
Ulterior, acest total va urca la 8.000, un numar suficient pentru a trata toti pacientii cu COVID-19 care vor avea nevoie de ventilatie mecanica, a mai spus Viktor Orban.
Conform site-ului guvernamental koronavirus.gov.hu, preluat de MTI, bilantul deceselor a crescut duminica dimineata in Ungaria cu 17 cazuri, majoritatea victimelor fiind varstnici cu boli cronice.Totalul deceselor a ajuns la 189, iar cel al infectarilor la 1.916, dintre care 82 inregistrate de la precedenta raportare. In spitale se afla 784 de pacienti, dintre care 61 sunt conectati la ventilatoare, iar 250 de persoane au fost externate dupa ce s-au vindecat.
Pana in prezent au fost efectuate 46.353 de teste. Site-ul guvernamental atrage atentia ca numarul real al purtatorilor este mult mai mare decat al celor confirmati cu coronavirus.
Romania a efectuat, pana la aceasta data, la nivel national, 93.611 de teste.