Ungaria preia presedintia Uniunii Europene, din 1 iulie. „Coalitie impotriva migratiei”

externe

Viktor Orban, participare. reuniune, UE, Organizatia Statelor Turcice, separatism

Premierul ungar Viktor Orban a declarat ca doreste sa faca din problema migratiei un punct central al viitoarei presedintii a Ungariei la Uniunea Europeana, scrie dpa. Orban a declarat ca saluta pozitia cancelarului german Olaf Scholz, care ia in calcul optiuni de externalizare a procedurilor de azil catre tari din afara UE.

Ungaria va prelua presedintia prin rotatie a UE la 1 iulie de la Belgia pentru sase luni. Orban a declarat ca Ungaria implementeaza deja o politica prin care cererile de azil sunt examinate in tari terte, de exemplu la ambasada Ungariei din Belgrad, inainte de a da solicitantilor unda verde pentru a intra in tara.

La jumatatea lunii iunie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat Ungaria sa plateasca o amenda forfetara de 200 milioane de euro (216 milioane de dolari) si o amenda cominatorie de un milion de euro pentru fiecare zi in care nu-si modifica legislatia, dupa ce a ignorat o condamnare anterioara pentru incalcarea legislatiei UE privind protectia migrantilor.

Potrivit Curtii, Ungaria a omis in mod deliberat sa puna in aplicare o hotarare din decembrie 2020 privind protectia internationala a migrantilor. Pozitia de presedinte al Consiliului UE este in mare masura birocratica si implica stabilirea unor agende de intalnire si orientarea discutiilor politice catre o decizie, uneori gasirea unui compromis intre statele membre ale UE atunci cand nu exista un consens clar.

Ungaria a promis sa fie un mediator corect si sa faca o „coalitie” impotriva migratiei, insa Budapesta are o relatie dificila cu institutiile UE in ceea ce priveste statul de drept si problemele legate de coruptie, noteaza dpa.

 

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: