China si Uniunea Europeana au convenit sa inceapa negocieri cu privire la introducerea de catre UE a tarifelor pentru vehiculele electrice fabricate in China importate pe piata europeana, relateaza Reuters.
Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a declarat, in timpul vizitei sale in China, ca Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru comert, l-a informat ca vor avea loc negocieri cu China privind tarifele.
Anterior s-a aflat ca ministrul comertului din China, Wang Wentao, si Dombrovskis au convenit sa inceapa consultarile cu privire la o ancheta a UE privind ajutorul de stat acordat producatorilor chinezi de automobile electrice.
„Aceasta este o veste si o surpriza, deoarece in ultimele saptamani nu a fost posibil sa se convina asupra unui calendar specific pentru negocieri”, a declarat Habek.
Cu o zi inainte, Habek a asigurat China ca tarifele propuse de UE nu sunt o pedeapsa.
Anterior, mass-media a relatat ca guvernul german depune eforturi pentru a impiedica intrarea in vigoare a noilor tarife UE pentru masinile electrice chinezesti sau cel putin pentru a le atenua, in cazul in care este imposibil sa se opreasca complet aceste masuri.
Inainte de aceasta, Comisia Europeana a anuntat ca va introduce tarife de pana la 38,1% la importurile de masini electrice chinezesti incepand cu 4 iulie.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…