Universitatea Bucuresti a solicitat eliberarea spatiului verde din Soseaua Panduri de catre manifestantii pro-palestinieni, dupa vandalizarea unor monumente istorice

news

Universitate, Panduri, evacuare, manifestanti, pro-Palestina

Universitatea din Bucuresti a cerut in aceasta dimineata eliberarea spatiul sau de pe Soseaua Panduri de catre manifestantii pro-palestinieni, acuzand actiuni de vandalizare a unor monumente istorice in ultimele zile. Manifestantii instalati inca din data de 20 mai la rectoratul Universitatii Bucuresti au termen sa plece de pe teren pana la 22.00.

Institutia de invatamant invoca sesizari tot mai numeroase din partea studentilor si a cadrelor didactice care reclama inclusiv agresiuni fizice asupra celor care s-au manifestat impotriva actiunilor intreprinse de protestatari, disconfortul major pe care il creeaza, precum si faptul ca protestul este neautorizat.

„La ceremoniile de absolvire din datele de 12 iunie 2024 si, respectiv, 14 iunie 2024, ale Facultatilor de Sociologie si Asistenta Sociala la care au participat in jur de 1.000 de persoane, studenti, absolventi, cadre didactice, parintii si prietenii acestora etc., au fost perturbate de mai multe ori de catre protestatari prin discursuri rostite la megafon si, inclusiv, prin urcarea pe scena pe care s-au oferit diplomele de absolvire, precum si arborarea steagului Palestinei pe Monumentul Anei Davila”, afirma reprezentantii Universitatii din Bucuresti, care remarca si participarea la protest a mai multor persoane care nu fac parte din comunitatea UB.

Potrivit sursei citate, principala lor solicitare este ca institutia de invatamant sa intrerupa orice colaborare cu Israelul sau cu institutiile din Israel. In context, purtatorul de cuvant al Universitatii Bucuresti, Bogdan Oprea, preciza ca universitatea are incheiat un singur parteneriat cu o institutie de invatamant superior din statul Israel, dar si ca Universitatea din Bucuresti nu poate fi implicata politic, inclusiv in politica externa a Romaniei si in politica interna a altor state, precizand ca sustine dreptul universal la protest, dar acesta trebuie exercitat cu respectarea legislatiei nationale si a regulamentelor universitare in vigoare.

S-a convenit cu reprezentantii desemnati de protestatari ca, pe durata ceremoniilor de absolvire ale studentilor sa fie eliberata zona, insa protestatarii au spus ca reprezentantii desemnati pentru intalnirile cu Universitatea din Bucuresti nu pot decide si pentru ei si ca nu vor elibera zona.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: