Uraganele devin tot mai puternice, este nevoie de adaugarea unei noi categorii. Viteza vantului ajunge sa depaseasca 300 de kmph: „Mai rapid decat majoritatea Ferrari-urilor, este greu de imaginat”
Uraganele devin atat de puternice din cauza crizei climatice incat clasificarea lor ar trebui extinsa pentru a include o furtuna de „categoria 6”, extinzand scara de la 1 la 5, conform unui nou studiu, relateaza The Guardian.
In ultimul deceniu, cinci furtuni ar fi fost incadrate in aceasta noua categorie 6, potrivit cercetatorilor, care ar include toate uraganele cu vanturi sustinute de 300 kmph sau mai mult. Astfel de mega-uragane devin mai probabile din cauza incalzirii globale, potrivit studiilor, din cauza incalzirii oceanelor si a atmosferei.
Michael Wehner, om de stiinta la Lawrence Berkeley National Laboratory din SUA, a declarat ca „300 kmph este probabil mai rapid decat majoritatea Ferrari-urilor, este greu de imaginat”. El a propus noua categorie 6 alaturi de un alt cercetator, James Kossin de la Universitatea Wisconsin-Madison. „Sa fii prins in acest tip de uragan ar fi rau. Foarte rau”, a mai spus el.
Noul studiu, publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences, propune o extensie a scarii de uragane Saffir-Simpson, utilizata pe scara larga, care a fost dezvoltata la inceputul anilor 1970 de Herbert Saffir, un inginer civil, si Robert Simpson, un meteorolog care a fost director al Centrului National de Uragane din SUA.
Scara clasifica orice uragan cu o viteza maxima sustinuta a vantului de 120 de km pe ora sau mai mult ca fiind un eveniment de categoria 1, cu atat mai mult cu cat viteza vantului creste. Categoria 3 si peste este considerata a include uraganele majore care risca sa provoace pagube grave la adresa proprietatii si a vietii, iar cea mai puternica, categoria 5, include toate furtunile care au o viteza de 250 kmph sau mai mult.
Furtunile de categoria 5 au provocat pagube spectaculoase in ultimii ani – cum ar fi devastarea New Orleans-ului de catre uraganul Katrina in 2005 si impactul devastator al uraganului Maria asupra Puerto Rico in 2017 -, dar noul studiu sustine ca exista acum o clasa de furtuni si mai puternice care necesita o categorie proprie.
Printre acestea se numara taifunul Haiyan, care a ucis peste 6.000 de persoane in Filipine in 2013, si uraganul Patricia, care a atins o viteza maxima de 345 kmph atunci cand s-a format in apropiere de Mexic in 2015.
„Inca nu a fost niciunul in Atlantic sau in Golful Mexic, desi acestea au conditii propice pentru o categorie 6. A fost doar noroc ca nu a fost niciunul”, a declarat Wehner.
Deci numarul total de uragane nu creste, din cauza crizei climatice, cercetatorii au descoperit ca intensitatea furtunilor majore a crescut in mod semnificativ in cele patru decenii de inregistrare prin satelit a uraganelor. Un ocean supraincalzit furnizeaza energie suplimentara pentru intensificarea rapida a uraganelor, ajutat de o atmosfera mai calda si incarcata de umiditate.
Wehner a declarat ca scara Saffir-Simpson este o masura imperfecta a pericolelor pe care le reprezinta un uragan pentru oameni, care sunt cauzate mai degraba de ploile puternice si de inundatiile de coasta decat de vanturile puternice in sine, dar ca o categorie 6 ar evidentia riscurile sporite cauzate de criza climatica. „Scopul nostru principal este de a creste gradul de constientizare a faptului ca schimbarile climatice afecteaza cele mai intense furtuni”, a spus el.