Urmarire ca in filme in Vrancea. Un sofer de 18 ani, beat si fara permis, a incercat sa scape de politisti fugind in padure – Video

news

Politistii din Vrancea au tras patru focuri de avertizare, duminica noapte, pentru a-l prinde pe soferul unei autoutilitare care a refuzat sa opreasca la control. Soferul era beat si nu avea permis de conducere.

„In cursul noptii trecute, ora 23:50, politistii Sectiei 9 Politie Rurala Odobesti, aflandu-se in comuna Brosteni, au efectuat semnal de oprire unei autoutilitare, insa conducatorul acesteia a refuzat sa opreasca, a acrosat autospeciala de politie si a continuat deplasarea pe Drumul National 2 M, catre comuna Andreiasu de Jos.

Echipajul a pornit in urmarirea autoutilitarei, sprijinit de alte 2 echipaje de politie, una dintre autospeciale fiind avariata din nou, in mers, de autoutilitara. Intrucat conducatorul auto nu a respectat indicatiile si a incercat sa se sustraga, s-a efectuat uz de arma, prin 4 focuri de avertisment in plan vertical.

Autoutilitara a fost oprita in afara comunei Andreiasu de Jos, fiind folosit un dispozitiv oprire fortata (Spike Strip System) de catre un echipaj din cadrul Serviciului Rutier.

Conducatorul auto, un tanar de 18 ani si pasagerul minor, in varsta de 15 ani, au fugit in padure, fiind imobilizati si incatusati de catre politisti.

Tanarul de 18 ani a fost condus la sediul Politiei Orasului Odobesti, unde s-a stabilit faptul ca nu poseda permis de conducere, aparatul etilotest indicand un rezultat de 0,60 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ulterior, politistii l-au condus la o unitate medicala, unde i-au fost recoltate mostre biologice, in vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetarile sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care a avut loc evenimentul, in cauza fiind inregistrat un dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de furt in scop de folosinta, distrugere, conducere fara permis si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante”, a anuntat IPJ Vrancea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: