Urmarit penal, Tariceanu o ataca din nou pe Kovesi. Cere sa fie sanctionata
Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, considera ca atunci cand seful DNA, Laura Codruta Kovesi, masoara succesul institutiei pe care o conduce prin numarul de politicieni trimisi in instanta are o abordare gresita, care inseamna „justitie selectiva”.
„In ultima vreme am vazut o anumita abordare gresita din partea dnei procuror Kovesi, este o abordare politica, ce se vede in modul de raportare a rezultatelor DNA care se centreaza pe enumerarea dosarelor care se refera exclusiv la politicieni si parlamentari care au fost trimisi in instanta. Lucrurile acestea denota o anume filosofie si abordare care inseamna justitie selectiva si acest lucru este foarte grav. Ma refer la enumerarile pe care le face considerand ca succesul institutiei se masoara in cati politicieni au fost trimisi in instanta sau cati parlamentari sau cati ministri. Este o abordare politica si cred ca nu e corect si nu e singura”, a afirmat Tariceanu, duminica, la Digi 24.
El sustine ca Laura Codruta Kovesi are numeroase abordari politice.
„Are numeroase abordari politice. (…) Aceste lucruri nu sunt in regula, dar in conditiile in care nimeni nu-i atrage atentia, ma refer pe linia ierarhica din partea Ministerului Justitiei, lucrurile in Romania functioneaza dupa cum vedem, adica intr-o frumoasa anormalitate”, a adaugat Tariceanu.
Tariceanu este urmarit penal de DNA pentru marturie mincinioasa in dosarul lui Paul Lambrino.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook