USR si-a schimbat sigla, cum arata acum: „Noua sigla este o evolutie fireasca a identitatii vizuale a Aliantei, cea pe care am folosit-o din 2019 incoace”
Uniunea Salvati Romania si-a schimbat sigla pe retelele de socializare, folosind un font nou si renuntand la termenul „Plus”, pe care l-a inlocuit cu un punct.
„Noua sigla a USR este punctul final al unui proces pe care l-am inceput la sfarsitul verii si care a avut ca scop principal inlocuirea siglei formate din logo-urile alaturate ale vechilor partide cu o semnatura distincta a noului USR. Noua sigla este o evolutie fireasca a identitatii vizuale a Aliantei, cea pe care am folosit-o din 2019 incoace, cu care am participat la patru randuri de alegeri si cu care ne identifica cei mai multi dintre alegatori. Sigla noului USR transmite cine suntem noi astazi: un partid stabil, liberal, modern si hotarat. Fontul este unul nou, modern, culorile sunt culorile Aliantei, iar punctul este hotarare, fermitate”, a precizat USR, pentru Agerpres.
Conform reprezentantilor partidului, de-a lungul ultimilor cinci ani, culorile albastru si rosu, precum si punctul au aparut in mod repetat in afisele si elementele grafice folosite de USR.