USRPLUS pune punctul pe i: „CCR este un bastion PSD. Parte dintre actualii judecatori CCR sunt fosti potentati, lideri de partid ai PSD”
Co-presedintele USRPLUS, vicepremierul Dan Barna, considera ca printre membrii Curtii Constitutionale sunt „fosti potentati, lideri de partid ai PSD” si sustine ca este nevoie de schimbarea criteriilor in baza careia judecatorii constitutionali sunt numiti.
Intrebat miercuri, la Digi 24, daca CCR este un „bastion PSD”, Dan Barna a raspuns afirmativ.
„Din pacate, deciziile din ultimii ani confirma lucrul acesta pentru un fapt foarte simplu: parte dintre actualii judecatori de la CCR sunt fosti potentati, lideri de partid ai PSD. Adica nu e vreo taina, nu e o surpriza, nu e ca si cum punem o eticheta, e foarte clar. Domnul Dorneanu (Valer Dorneanu, presedintele CCR – n.r.) il banuieste cineva de altceva decat de calitatea de sustinator al PSD-ului?”, a afirmat Dan Barna, citat de news.ro.
El a amintit ca USR sustine conditionarea calitatii de judecator constitutional de unele criterii, inclusiv acela de a nu fi facut parte din formatiuni politice multi ani inainte de a fi desemnat in functia din CCR.