Val de fake news si dezinformari PSD la dezbaterea din PE: „Romanii au aflat cu oroare, teama si spaima”
Europarlamentarul PSD Dan Nica a declarat luni, la dezbaterea din PE privind statul de drept, ca avem din nou o dezbatere electorala, el facand in schimb referire la protocoalele cu SRI si a spus ca romanii urasc dublul standard in justitie, urasc dublul standard in tot ceea ce inseamna lucrurile care tin de viata lor de zi cu zi: produse alimentare care sunt contrafacute si vin si au invadat piata romaneasca, punand in pericol sanatatea acestora, produse farmaceutice. El a reprosat su faptul ca Romania nu este admisa in spatiul Schengen.
„Suntem nevoiti sa spunem care este adevarul si mai ales sa combatem foarte multe lucruri care au fost spuse aici si care sunt mincinoase. Care este situatia statului de drept? Doamnelor si domnilor, stat de drept fara ca sa existe drepturi si libertati pentru cetateni nu exista. In 2009 procurorul general al Romaniei a semnat primul protocol secret cu serviciile de informatii. Surprinzator, procurorul general era dna Kovesi (Laura Codruta Kovesi – n.r.). De doi ani de zile au inceput sa apara dezvaluiri despre o lunga serie de protocoale secrete incheiate cu serviciile de informatii si romanii au putut sa afle, cu oroare, cu teama, cu spaima, ca au existat aceste protocoale secrete si ca acestea au condus la abuzuri si nedreptati abominabile”, a afirmat Dan Nica, citat de Agerpres.
El a dat asigurari ca romanii urasc dublul standard, atat in justitie, precum si in tot ceea ce tine de viata de zi cu zi, precum in domeniul alimentar, in care produse alimentare contrafacute „au invadat piata romaneasca punandu-le in pericol sanatatea”, sau farmaceutic. Apoi a facut referire la faptul ca Romania nu este primita in spatiul Schengen, desi indeplineste toate conditiile de aderare din 2011.
„Optzeci la suta dintre romani spun in toate sondajele de opinie ca este inadmisibil si nu recunosc ca fiind legitime abuzurile care au fost facute in justitie. Aceste abuzuri care trebuie sa fie o data pentru totdeauna curmate. Si vreau sa stiti de ce spun aceste lucruri, pentru ca romanii au putut sa vada la televizor in fiecare zi marturii si marturii. Iar romanii sunt sensibili pentru ca au trait aceste abuzuri in perioada comunista si nu vor sa accepte ca exista (…) judecatori si procurori care sunt filmati in baie, in dormitor, ca sa poata fi santajati, pentru a li se indica o anumita solutie intr-un dosar”, a declarat Nica.
„Romanii vor sa fie tratati ca parteneri egali, cetatenii ai UE, romanii nu vor si nu accepta aceasta discriminare care nu este bazata pe absolut nimic concret si este nemeritata. Tuturor celor care au urechi sa auda si ochi sa vada le spunem un singur lucru: Romania merita mai mult si romanii merita mai mult”, si-a incheiat el discursul in plenul PE.