Val de OUG-uri. „Toate se vor da”. Codrin Stefanescu anunta „cateva surprize in luna februarie”

politica

Secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, a anuntat luni, ca ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala „va exista cat de curand” si ca social-democratii nu au renuntat si discuta in interiorul partidului despre amnistie si gratiere.

„Ordonanta pe coduri va exista cat de curand. Este o chestie pe care ne-am asumat-o la Consiliul National. Ati vazut ca acum ne-a anuntat domnul Tudorel Toader de ordonanta pe completuri. (…) Toate se vor da. Si va spun un singur lucru: noi nu am renuntat si este o discutie foarte serioasa si aplicata in interiorul partidului pe amnistie si gratiere. Pentru ca, va repet, suntem tara in care s-au produs niste lucruri unice pe planeta, legate de incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”, a declarat Codrin Stefanescu.

Potrivit sursei citate, PSD va anunta „cateva surprize in luna februarie”.

„La nivel central (…) nu vom ceda nici macar un milimetru in tot ce ne-am propus. Vom merge mai departe cu toate modificarile de coduri, vom merge cu modificari de legi foarte importante, vom avea cateva surprize in luna februarie pe care le vom anunta. Vom merge mai departe cu tot ce inseamna politici nationale pentru binele romanilor, privind modul in care ii facem sa inteleaga pe cei din marile companii ca trebuie sa isi plateasca taxele si impozitele in Romania, pentru ca aici au si ei profit. Vom continua mai departe cu programul de majorare de pensii si salarii, asa cum a fost anuntat”, a explicat Stefanescu, citat de Agerpres.

Intrebat de jurnalisti ce surpriza pregateste PSD pentru luna februarie, secretarul general al partidului a raspuns: „E legata de mediul legislativ. (…) Mai modificam niste lucruri si mergem inainte. Luati cu atentie declaratia de la Consiliul National a domnului Liviu Dragnea si o sa vedeti ca acolo este un punctaj pe ceea ce facem. (…) In februarie vor fi cateva anunturi, inclusiv pe mediul economic si pe zona fiscala”.

Codrin Stefanescu, ministrul Turismului, liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, Eugen Nicolicea, parlamentari si membri din conducerea Organizatiei judetene PSD au sustinut luni o conferinta de presa la Sibiu, in timp ce cativa protestatari au scandat lozinci anti-PSD in fata sediului.

Premierul Viorica Dancila a anuntat in 10 decembrie ca in cadrul Comitetului Executiv National (CExN) al PSD s-a discutat si decis oportunitatea aprobarii unei ordonante de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala in sensul adoptarii acelor articole care au fost declarate constitutionale.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat, in aceeasi zi, ca o ordonanta privind modificarea codurilor penale ar putea fi data in conditiile in care „este o istorie care nu se mai termina” in aceasta privinta. „Colegii nostri au motivat pentru ca este o istorie care nu se mai termina. Si am zis, pe articolele declarate constitutionale n-am vedea de ce sa nu se dea OUG”, a declarat Dragnea la finalul sedintei CExN al PSD.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: