Valer Dorneanu, explicatii penibile dupa ce a fost surprins alaturi de un penal PSD intr-o benzinarie: „Ma mir ca nu recunoaste”
Presedintele CCR, Valer Dorneanu, a incercat sa explice prezenta sa alaturi de penalul Ioan Adam, fost deputat PSD, intr-o benzinarie din Brasov. El sustine ca s-a intalnit intamplator cu acesta.
„A fost un eveniment intamplator. Treceam prin Brasov si m-am intalnit cu Ioan Adam, intamplator. M-a vazut ca stateam de vorba cu un prieten, a venit, m-a salutat, a spus ca si-a rezolvat problemele penale si a plecat. Ma mir ca nu recunoaste. Am fost colegi, suntem civilizati. Eu am plecat, ma grabeam spre Harghita”, a declarat Valer Dorneanu pentru B1 TV.
Adam „i-a explicat ceva, ii arata pe telefon si se ruga de Dorneanu”. Presedintele CCR ar fi dat din cap in semn ca intelege ce i se cere, scrie Romania Libera . Cand cei doi au observat ca sunt fotografiati, ar fi plecat pe rand din benzinarie, primul Ioan Adam, iar al doilea Valer Dorneanu.
Intrebat de intalnirea de taina, pesedistul a negat si a invocat o intalnire intamplatoare. „Nu am avut o intalnire cu nimeni oficiala. Asta e tare. In ce lume am ajuns sa traim. Eu inteleg orice pe lumea asta, dar… Asta e cea mai tare.
Nu stiu cine a fotografiat, ca nu avea ce. Daca eu ma intalnesc cu un om si il salut… ca doar ma cunosc de o viata cu el. Dar intamplarea face sa nu fi avut o relatie cu Valer Dorneanu. El a fost in partid mai demult, apoi s-a retras si abia apoi am intrat eu in partid. El nu mai era in PSD, cand am intrat eu in Parlament”, a fost reactia lui Ioan Adam.
Ioan Adam a fost trimis in judecata in dosarul in care procurorii DNA acuza mai multe persoane ca au organizat un grup infractional pentru retrocedarea a 43.000 de hectare de padure din judetul Bacau, in baza unor decizii ilegale ale unor judecatori, cu implicarea unor parlamentari, pentru obtinerea ilegala a unor sume mari de bani. In acelasi caz, mai sunt judecati fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, sotia lui Ioan Adam, judecatoare la Tribunalul Brasov, Tudor Chiuariu, fost ministru de Justitie si Adam Craciunescu, directorul general Romsilva.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.