Valeriu Stoica, transant: „Citu nu este un presedinte real pentru PNL, nu are forta/ Cel mai bun partener posibil pentru PNL este USR, pentru ca PSD este mult mai inconfortabil”

politica

Valeriu Stoica, fost presedinte al PNL, a prezentat o radiografie rece a situatiei politice din Romania, aratand ca „Florin Citu nu este un presedinte real, n-a avut nicio forta politica in PNL”. „PNL va vedea ca, totusi, cel mai bun partener posibil in situatia data este USR, pentru ca PSD este mult mai inconfortabil, mult mai incomod decat USR, iar electoratele lor sunt totusi mult mai indepartate”, mai arata Stoica.

„Logica politica ne spune ca o coalitie cu PSD ar insemna ca prim-ministrul sa fie de la PSD, e partidul care are cei mai multi parlamentari. Si nu este de conceput ca PSD va putea sa intre la guvernare in situatia in care un partid mai mic vrea sa aiba prim-ministrul. PNL s-a suparat pentru ca un partid mai mic, la un moment dat, i-a contestat prim-ministrul. Acum, PNL isi inchipuie ca poate sa intre intr-o alianta la guvernare cu un partid mai mare decat el, dar totusi el sa aiba primul ministrul. Este un defect de logica foarte evident, pentru ca psihologic, lucrurile intuneca ratiunea. Este dorinta de putere a unui partid care crede ca cei mai mici decat el trebuie sa stea foarte cuminti, iar cei mai mari trebuie sa stea si ei foarte cuminiti!

S-a incercat negocierea cu PSD si cei de la PNL au vazut care este adevarul. PSD a venit pe masa cu niste conditii, care erau de asteptat, pentru ca PSD nu are de ce sa gireze un guvern care face politica PNL. A fost un dus rece pentru PNL. A observat ca PSD nu face daruri, iar PSD a stiut foarte bine sa dezbine.

Pe de alta parte, in PSD exista opinii divergente, dar si in PNL exista jocuri de putere si nu e vorba doar de Ludovic Orban. Sunt deja grupuri care incep sa accepte ‘flexibilizarea’ si ideea ca se poate cu USR, a aratat Valeriu Stoica.

Florin Citu este un presedinte care nu a apucat sa fie presedinte nici macar o luna. Din momentul in care a fost ales, practic el nu a fost un presedinte real, n-a avut nicio forta politica in PNL, dar nici in raport cu partenerii. El a fost ales intr-o conjunctura in care mandatul sau de presedinte era fara continut, pentru ca el insusi a trecut printr-un proces psihologic foarte interesant.

Exista complexul presedintelui tarii. Cand un partid reuseste sa-si impuna candidatul la alegerile prezidentiale, exista un prim instinct de supunere a partidului fata de candidatul ales, pentru ca increderea electorala, votul presedintelui ales, este mult mai mare decat votul partidului. Numai ca acest complex de supunere incet, incet se transforma intr-un complex de revolta. Ludovic Orban a fost primul care a inceput nesupunerea. Surpriza presedintelui este ca Florin Citu, care este un om politic inventat de el, la cateva zile dupa ce a fost ales presedinte nu numai ca n-a putut sa fie presedinte, pentru ca n-are continut functia, dar a inceput sa devina rebel”, as declarat Valeriu Stoica la Digi24.

„USR a avut un rol in alegerea presedintelui”, a subliniat apoi Valeriu Stoica.

Dupa ce a fost ales, USR a avut impresia ca Iohannis va plati din datoria pe care o are, a adaugat Valeriu Stoica.

„Nu s-a intamplat asa si aici ajungem la un alt fenomen psihologic foarte interesant, si anume modul in care este deturnat rolul mediatorului in jucator partizan. In aceasta coalitie care s-a format in decembrie anul trecut, presedintele trebuia sa fie mediator. Odata aparute conflictele, puteau fi stinse de presedinte. Exista multe metode informale, nu neaparat institutionale, prin care un mediator poate sa impace partile, daca mediatorul este inteligent, daca este abil si mai ales daca nu vrea sa devina el actor in respectivul conflict. Aceasta deturnare a rolului sau explica in buna masura ce s-a intamplat”, a comentat Valeriu Stoica.

„Este, in acelasi timp, un semn bun in toate aceste intamplari. Flexibilizarea de care vorbeam la inceput. Eu cred ca la un moment dat, si USR, si PNL vor intelege ca nu e alta varianta. Toti sunt inca sceptici in momentul de fata, dar stirile care se vehiculeaza pe surse arata ca nu mai e, totusi, o conditie sine qua non pusa de PNL, si anume ‘fara USR’, deci s-au deschis portile si catre USR, si catre PSD si eu cred ca in timp – intr-o saptamana, doua, trei – PNL va vedea ca, totusi, cel mai bun partener posibil in situatia data este USR, pentru ca PSD este mult mai inconfortabil, mult mai incomod decat USR, iar electoratele lor sunt totusi mult mai indepartate”, a aratat fostul presedinte al PNL.

Flexibilizarea PNL-ului s-a produs pentru ca s-a flexibilizat in primul rand presedintele, a subliniat Stoica Acum incepe sa dea semnalul ca se poate negocia chiar si cu USR, crede Valeriu Stoica.

„Decalajul dintre logica si psihologia politica de care vorbeam la inceput se reduce. Sa vedem daca se reduce util si la timp si daca partile au invatat ceva. Presedintele si-ar putea intra acum in rolul de mediator, USR va trebui sa renunte la aceste contestari false, la tendintele de erijare in ‘puritatea intruchipata’. Si la USR, si la PNL e nevoie de o cultura a dialogului si a compromisului rezonabil, pentru ca orice coalitie politica este un compromis”, a concluzionat Stoica.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: