Varianta braziliana a Covid-19 a ajuns in Romania. Au aparut deja doua cazuri, doi barbati din Bucuresti
Doua cazuri de infectare cu varianta braziliana P.1. a SARS-CoV-2 au fost confirmate in Romania, informeaza Institutul National de Sanatate Publica (INSP).
„Institutul National de Sanatate Publica – Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile a fost informat de catre laboratorul Institutului National de Boli Infectioase ‘Bals’ ca in Romania au fost confirmate doua cazuri de infectare cu varianta braziliana P.1. a SARS-CoV-2”, afirma sursa citata.
Potrivit aceleiasi surse, este vorba de un barbat in varsta de 38 de ani, din Bucuresti, simptomatic, avand conditii medicale preexistente, fara istoric de calatorie si fara contact cunoscut cu caz confirmat cu COVID-19, sursa neputand fi precizata.
Al doilea caz este tot un barbat, in varsta de 57 de ani, din Capitala, simptomatic, avand conditii medicale preexistente si care ar proveni dintr-un focar de colectivitate cu 3 cazuri, sursa posibila fiind unul dintre colegi.
Ancheta epidemiologica pentru cele 2 cazuri este in desfasurare, mentioneaza INSP.