Vaticanul si Grecia au incheiat, marti, un acord pentru returnarea a trei fragmente de sculptura din Partenon care se afla in colectia Muzeelor Vaticanului de doua secole, cel mai recent caz al unui muzeu occidental care cedeaza cererilor de retrocedare, potrivit AP.
Vaticanul a numit returnarea drept o „donatie” ecumenica arhiepiscopului crestin ortodox al Atenei si al intregii Grecii, nu neaparat un transfer de la stat la stat. Dar, totusi, acordul pune presiune asupra British Museum pentru a incheia un acord cu Grecia cu privire la soarta colectiei sale mult mai mari de sculpturi din Partenon.
Acordul privind implementarea „donatiei” a fost semnat, in cadrul unei ceremoni private la Muzeele Vaticanului, de catre guvernatorul orasului-stat al Vaticanului, cardinalul Fernando Vergez, ministrul grec al culturii, Lina Mendoni, si parintele Emmanuel Papamikroulis, reprezentantul arhiepiscopului crestin ortodox al Atenei si al intregii Grecie, Preafericitul parinte Ieronim al II-lea.
Parintele Papamikroulis, a declarat pentru Associated Press ca Biserica Ortodoxa Greaca si arhiepiscopul ii sunt recunoscatori Papei Francisc pentru intelegere.
„A avut loc intr-un moment dificil pentru tara noastra si speram ca va oferi un sentiment de mandrie si fericire. Sper ca aceasta initiativa va fi urmata de altele. Aceasta initiativa ajuta la vindecarea ranilor din trecut si demonstreaza ca atunci cand liderii crestini lucreaza impreuna, ei pot rezolva problemele intr-un mod practic”, a spus el intr-un interviu telefonic de la Vatican, unde a facut turul gradinilor dupa ceremonia de semnare.
Fragmentele sunt asteptate sa soseasca la Atena la sfarsitul acestei luni, pe 24 martie fiind planificata o ceremonie de primire.
British Museum a refuzat timp de decenii apelurile din partea Greciei de a-i returna colectia mult mai mare de sculpturi luate din Partenon, care au fost o piesa centrala a muzeului din 1816.
Totusi, la inceputul acestei luni, directorul muzeului a declarat ca Regatul Unit si Grecia lucreaza la o intelegere prin care Marmurele Partenonului care apartin institutiei sale sa fie expuse atat la Londra, cat si la Atena.
Sculpturile din secolul al V-lea i.Hr. sunt in mare parte ramasite ale unei frize lungi de 160 de metri care se intindea pe peretii exteriori ai Templului Partenon de pe Acropole, dedicat Atenei, zeita intelepciunii.
O mare parte din friza si celelalte decoratiuni sculpturale ale templului au fost distruse intr-un bombardament din secolul al XVII-lea, iar aproximativ jumatate din lucrarile ramase au fost luate la inceputul secolului al XIX-lea de catre un diplomat britanic, Lord Elgin.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…